La 17 iulie 1603 avea loc Bătălia de la Brașov

Radu Șerban umple în octombrie 1601 vidul de putere din Țara Românească, după asasinarea lui Mihai Viteazul și scurta domnie a lui Simion Movilă, sprijinindu-se pe frații Buzescu și bucurându-se de o însemnată autoritate politică și militară.

Îndepărtarea lui Simion Movilă, după ce în timpul scurtei sale domnii țara a suferit din plin, fiind prădată cumplit și pusă practic la dispoziția mercenarilor polonezi care l-au ajutat să pună mâna pe tronul Țării Românești, i-au adus lui Radu Șerban o autoritate sporită și un sprijin constant din partea marilor boieri Preda, Stroe și Radu Buzescu, cărora le era unchi după mamă.

Continuator al politicii de independență a Țării Românești, dusă de Mihai Viteazul, domnitorul Radu Șerban întreprinde în vara anului 1603 o acțiune în Transilvania împotriva coaliției magnaților maghiari, conduși de Moise Secuiul.

Intervenția domnitorului Țării Românești în Transilvania nu are loc nu atât din motivul alianței încheiate cu habsburgii, ci mai curând din rațiuni strategice, Radu Șerban nedorindu-și să fie prins ca într-un clește, la sud de către otomani, iar la nord, în Transilvania, de către o coaliție filoturcă.

În zorii zilei de 17 iulie 1603, în lupta decisivă pe care istoricii o mai numesc adesea și ”Prima bătălie de la Brașov”, Moise Secuiul, cu o oaste de 4000 de unguri, 2000 de tătari și 25 de tunuri ușoare, a adoptat o strategie defensivă, așteptând inamicul lângă Râșnov într-o tabără înconjurată cu care legate între ele.

Atacul direct și curajos al oștii românești străpunge defensiva maghiară și îi pune pe fugă pe ostașii lui Moise Secuiul. Cavaleria munteană apoi îndeplinește o misiune ușoară, urmărindu-i pe fugari în retragerea acestora și făcând numeroase victime, printre care s-a numărat inclusiv Moise Secuiul, cel care iși găsește sfârșitul în această ultimă bătălie.

Deși victorios, Radu Șerban n-a mai încercat supunerea Transilvaniei așa cum o făcuse Mihai Viteazul, ci s-a retras în Țara Românească, mulțumit că și-a asigurat flancul nordic și că nu mai poate fi atacat dinspre Carpați de către un potențial aliat al Imperiului Otoman.