Sabin Orcan, jurnalistul “anticorupție” cu studii falsificate?

Mare parte din tineretul TFL-isto-#Rezistent își lua lumină tocmai de la niște specimene precum Sabin Orcan, Mălin Bot, Grigore Cartianu, Andreea Pora, Cristian Tudor Popescu, Moise Guran, Lucian Mîndruță & comp. Cam asta era avangarda propagandei “anticorupție”.

“Sabin Orcan, fața hâdă a „jurnalistului anti-corupție”: Așa îi place lui Orcan să spună, mai ales la televizor, că e un jurnalist care luptă împotriva corupției. Acum luptă și cu jurnaliștii de la alte ziare, în special cu cei de la Evenimentul zilei, din motive doar de el știute. Numai că nu suntem fricoși, așa că e timpul să-i răspundem cu aceeași monedă.”, scrie evz.ro

Despre unul dintre aceste vârfuri de lance aruncate demagogic în vâltoarea luptei anticorupție din România, respectiv despre Sabin Orcan, Sorin Ovidiu Bălan scrie că acesta și-ar fi falsificat biografia profesională, prin faptul că a pretins că ar fi fost absolvent de facultate.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

”Pe numele său adevărat Sabin Borcan, cel care se prezintă Sabin Orcan a început să bâzâie prin lumea mass-media încă din anii ’90. Îl apasă, însă, o minciună pe care a tot ascuns-o de cititorii săi, negând cu vehemență atunci când i s-a spus că nu se pricepe chiar la orice: Nu are facultate, nici de jurnalism, nici de alt fel. N-ar fi nicio nenorocire că nu are, dar MINCIUNA e greu de tolerat la un jurnalist care pune la zid plagiatorii.”, scrie evz.ro

Deși foarte duplicitară, ipocrită, demagogică, propaganda “anticorupție” a prins în România la foarte mulți naivi, în ciuda faptului că era cântată tocmai de mercenari plătiți ”la pungă” de către Elena Udrea și restul mafiei portocalii. Poate unul dintre cele mai mari defecte ale românilor este tocmai memoria de scurtă durată.

Cum naiba să nu realizezi că tocmai și pe multe dintre minciunile și dezinformările acestor lichele din presă s-a ridicat la putere mafia portocalie, PeDeLeprele care au dus timp de un deceniu la disperare poporul român? Cum naiba să nu miroși deloc hoții care-ți cântă despre anti-hoție?

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

S-a adeverit zicerea Liei Olguței Vasilescu: "Altă țeapă marca PNL! Chiar nu înțeleg pe ce cheltuiesc banii pe care îi împrumută cu nemiluita!"

mar ian. 7 , 2020
Imediat după alegerile din 26 mai 2019, Lia Olguța Vasilescu lansa o profeție care prinde din ce în ce mai mult contur în gu(W)ernarea actuală liberală: “O să mănânc pop-corn și o să mă uit cum sunt tăiate pensii și salarii”. “Lia Olguța Vasilescu: O să mănânc pop-corn și o […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News