Nu doar basarabenii vor obține mai ușor permise de muncă în România, ci toți etnicii români din țările vecine cu România în care se află comunități importante de români. Astfel, potrivit unui nou act normativ, cetățenii din Republica Moldova, Ucraina și Serbia vor putea obţine în regim simplificat permis de muncă în România.
“Moldovenii de peste Prut vor veni mai ușor la muncă în România”, scrie evz.ro
Avantajul imediat este pentru acei români din țările vecine cu România care nu au obținut încă cetățenia română. Potrivit unui proiect legislativ votat de Senatul României, s-a simplificat regimul obținerii permiselor de muncă pentru astfel de cetățeni.
Cetățenii Republicii Moldova care nu dețin cetățenia română vor putea solicita eliberarea unei Cărţi Verzi a Românului de Pretutindeni, un document cu care se vor putea angaja în România și chiar să obțină reședință pe teritoriul României. Pentru ca acest proiect legislativ să se concretizeze și să intre în vigoare, el trebuie de asemenea să fie votat și în Camera Deputaților.
Ungaria a implementat spre exemplu de mai mulți ani astfel de măsuri pentru comunitățile de maghiari din țările vecine Ungariei, în paralel cu o legislație foarte mult simplificată de obținere a cetățeniei ungare.
- 8 Iulie 1481 – Bătălia de la Râmnic, în care voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare, înfrânge oastea munteano-turcă - 8 iulie 2025
- 7 iulie 1601 – Pornind din Debreţin, oastea lui Mihai Viteazul împreună cu cei 800 de soldaţi lui Mihalcea, trece prin Carei, după care îşi stabileşte tabăra la 7 iulie 1601 la Moftin - 7 iulie 2025
- 5 Iulie 1484 – începea Bătălia pentru cetatea Chilia. În vara anului 1484 otomanii au atacat cetatea-port Chilia în vederea extinderii ariei de dominație turcească în nordul Dunării de Jos - 5 iulie 2025