AUR: Orban a susținut în ședința de Guvern că toate partidele parlamentare sunt de acord cu exonerarea băncilor de plata pagubelor, de jefuirea bugetului public

Visul neîmplinit al unei nopți de iarnă
Joi, 6 februarie a.c., în conferința de presă săptămânală, co-președinții Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion și Claudiu Târziu, au prezentat, printre alte teme, poziția partidului în privința ștergerii datoriilor a două bănci la bugetul de stat.
Ultimul proiect de ordonanță de urgență al guvernului Ludovic Orban, asumat de premier și de ministrul dezvoltării, Ion Ștefan, vizează ștergea datoriilor pe care BCR și Raiffeisen banca de Locuințe le au la bugetul de stat, în valoare totală de peste 300 de milioane de euro.
Această măsură nu face decât să adâncească prăpastia dintre românii de rând, care se achită de obligațiile de cetățeni, și marile corporații, care încearcă cu orice preț să evite un sistem echitabil de taxare. Din fericire, inițiativa nu s-a materializat, însă nu există garanții pentru faptul că aceasta nu va deveni realitate în perioada următoare.
„Domnul Orban a susținut în ședința de Guvern că toate partidele parlamentare sunt de acord cu exonerarea băncilor de plata pagubelor, de jefuirea bugetului public. Cerem partidelor parlamentare să confirme sau să infirme spusele domnului Orban și să își facă publică poziția. Repet, românii nu vor avea de suferit, este vina lăcomiei celor două bănci, care trebuie să plătească. Și nu o spun eu, o spune Curtea de conturi și Justiția din România, atât cât mai avem.” – a afirmat George Simion, copreședinte al Alianței pentru Unirea Românilor.
- Manifest pentru LIBERTATE! Ieșenii, a treia zi consecutivă pe metereze, demonstrând o forță civică admirabilă! - 5 martie 2021
- 3 Martie 1919 – Pagini de istorie ascunsă: Masacrul de la Sighiștel - 4 martie 2021
- (VIDEO) A doua zi la rând în care ieșenii demonstrează o forță civică foarte consistentă, petiționând partidele parlamentare - 4 martie 2021