Ordonanţa de Urgenţă dată de Guvernul PNL privind programele naţionale de sănătate a fost publicată în Monitorul Oficial, miercuri, 12 februarie 2020, fără a avea avizul obligatoriu al Comisiei interministeriale pentru suport tehnic. Rămâne ca Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la Ordonanţa de Urgenţă prin care a fost modificată Legea 95/2006 – privind reforma în sănătate.
“Sănătatea românilor nu trebuie să fie o tablă de şah pe care clasele politice să îşi joace obiectivele politice după bunul plac. Sistemul de sănătate trebuie să fie concentrat asupra pacientului, asupra modernizării infrastructurii, a dezvoltării medicilor şi a personalului medical, dar în nici un caz asupra îmbogăţirii agenţilor economici şi accesul furnizorilor privaţi la sistemul de sănătate, după bunul plac.
Ordonanţa de urgenţă pe sănătate adoptată de către Guvernul PNL şi publicată în Monitorul Oficial asigură accesul furnizorilor privaţi la serviciile medicale decontate de la bugetul de stat. Această privatizare a programelor de sănătate publică înseamnă mai puţini pacienţi care vor beneficia de serviciile medicale şi costuri mai mari la bugetul de stat.Partidul Social Democrat se opune în continuare privatizării sănătăţii.
Această privatizare a programelor de sănătate publică însemnă mai puţini pacienţi care vor beneficia de servicii de sănătate. Prin creşterea ponderii de finanţare a spitalelor private din România din bugetul public se va reduce drastic bugetul pentru spitalele de stat, iar pe viitor vor putea apărea probleme legate de plata salariilor medicilor şi asigurării serviciilor medicale în spitalele publice.
De asemenea, prin privatizarea programelor de sănătate se va oferi accesul furnizorilor privaţi din România la programele de sănătate foarte scumpe.Programele de sănătate din România trebuie să asigure accesul tuturor pacienţilor la serviciile medicale din România. PNL nu trebuie să împartă societatea în săraci şi bogaţi când este vorba de sănătate.
Din păcate, timpul va demonstra că doar PSD a avut grijă deopotrivă de pacienţi şi personalul medical. Programul PSD pentru sănătate a situat pacientul în centrul sistemului medical, beneficiind de programe de screening, aparatură modernă şi de servicii de bună calitate.”, se arată în comunicatul de presă al deputatei Maricela Cobuz
- 4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice - 4 mai 2025
- MAE dezminte “lista neagră” a Administrației americane referitoare la sancțiuni impuse găștii uzurpatoare - 3 mai 2025
- Invitație la lectură: Secția Amazoanelor – File din istoria spionajului horthyst pe teritoriul României - 2 mai 2025