“Primăria Municipiului Iași va introduce un nou traseu în programul de transport public prin curse regulate asigurat de Compania de Transport Public (CTP) SA.
Este vorba despre traseul 54, care va avea următorul itinerariu: Târgu Cucu – str. Sărărie – șos. Sărărie – șos. Ștefan cel Mare și Sfânt – bd. C. A. Rosetti (podul Cacaina) și retur. Acesta va fi deservit cu microbuze. Demersul municipalității vine în urma solicitărilor locuitorilor din zona C. A. Rosetti și vine în ajutorul, în special, al preșcolarilor care locuiesc în acea parte a orașului.
O decizie finală privind completarea Programului de transport din Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public prin concesiune în Municipiului Iași, încheiat între Municipiul Iași și SC Compania de Transport Public Iași SA va fi luată de consilierii locali în ședința din 28 februarie.
Vineri, 28 februarie 2020, de la ora 10:00 are loc ședința Consiliului Local #Iași. Ordinea de zi este publicată aici: http://bit.ly/2HOSHrg.”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de facebook a Primăriei Municipiului Iași
- Comemorarea studenților, elevilor și luptătorilor anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 - 14 mai 2025
- 12 Mai 1886 – S-a înființat “Secția pentru colonizarea secuilor” a societății Emke, sub președinția contelui Banffy Bela și a deputatului Horvath Gyula - 12 mai 2025
- 4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice - 4 mai 2025