Începutul dezbinării prin religie a românilor: Sinodul de la Alba Iulia din 1697 și “Unirea cu Roma”

Print Friendly, PDF & Email

La 27 martie 1697(1) avea loc Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, sinod ce a adoptat Unirea cu Roma, act care a pus bazele Bisericii Române Unite cu Roma. Cu doar câteva zile înainte, pe 21 martie 1697 același Teofil semna Rezoluţia de Unire, unul dintre cele mai controversate documente din timpul tratativelor de unire a Mitropoliei Ardealului (n.r. ortodoxă) cu Biserica Catolică.

Teofil Seremi(2) a fost un episcop ortodox și mitropolit al Bălgradului (al Ardealului) între 1692 și 1697. Numele său de mirean era Toma Seremi și făcea parte din mica nobilime din Teiuș. El a pus bazele Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.

Pretextul acceptării Unirii cu Roma era acela al păstrării ritului şi a egalităţii în drepturi cu clerul catolic, însă această “unire” presupunea și niște compromisuri neacceptate de dogmele ortodoxe. Un alt pretext al lui Teofil de a îndemna clerul şi credincioşii spre uniatism, era acela de a scăpa de teroarea calvinilor, antrenați în acele vremuri într-un prozelitism agresiv împotriva “valahilor schismatici” (n.r. românii ortodocși).

În urma Sinodului de la Alba Iulia din 27 martie 1697, convocat de Teofil, era acceptată Unirea cu Roma pe baza celor patru puncte: recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei purgatoriului şi a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă.

Primul episcop român unit a fost Atanasie Anghel, un personaj istoric controversat, criticat chiar încă de dinainte de unirea cu Roma pentru actvități incompatibile cu statutul de episcop. La 7 octombrie 1698, după ce convinge o parte a clerului ortodox transilvănean, Atanasie Anghel a convocat sinodul de unire de la Alba Iulia, dând publicității o Carte de mărturie (Manifest).

„Noi, Vlădica, Protopopii și Popii Băsericii Românești dăm știre tuturor că de bună voia noastră ne unim cu Băserica Romei și ne mărturisim mădulările cestei Băserici Sânte a Romei”

 Prin semnarea actului Unirii cu Biserica Romei, Biserica ortodoxă a românilor din Ardeal, trecută sub jurisdicția canonică a Sfântului Scaun, devine și își continuă existența sub numele de Biserica Română Unită cu Roma.


Deși autohtoni și majoritari în Transilvania, românii au fost excluși din viața politică a statului(3), mai întâi de către unguri, apoi de o stranie și adesea fragilă alianță cunoscută sub numele de Unio Trium Nationum (în română Uniunea celor trei neamuri), formată din unguri, sași și secui.

Dar nevoia de a-i scoate pe români doar din viața politică a statului nu era suficientă pentru invadatorii Transilvaniei. Frica față de raportul demografic dezavantajos dintre colonizatorii samavolnici ai Transilvaniei și populația băștinașă românească din această provincie, a produs de-a lungul secolelor crime, masacre și politici de denzaționalizare din ce în ce mai agresive.

Observând că românii nu se despart deloc ușor de limba, tradițiile și cultura lor, și se refugiază în mod organizat pe lângă bisericile și mănăstirile ortodoxe pentru a-și păstra reperele identitare, culturale și spirituale, dușmanii neamului românesc din Transilvania au realizat că o modalitate eficientă de dezbinare a românilor era constituită de deznaționalizarea românilor prin religie.

Prin politici brutale, de înșelăciune, de șantaj, de mituire, minoritățile asupritoare din Transilvania au recurs la atragerea unei părţi a clerului ortodox la biserica Romei, creând astfel un instrument artificial de dezbinare a neamului românesc, cu niște concecințe catastrofale până în ziua de astăzi.

Mulți apărători ai românismului și ai ortodoxismului din Ardeal și-au găsit adesea sfârșitul prin temnițe groaznice, murind în urma torturilor din închisori, sau în cadrul unor “spectacole publice” în care erau dați ca exemplu pentru toți aceia care ar mai fi cutezat să se opună politicilor de catolicizare samavolnică.

Încă de la mijlocul secolului XVII (sec. 17), călugării bazilieni și cei iezuiți își întețesc propaganda unionistă (n.r. unirea cu Roma) în comunitățile românilor ortodocși, în paralel cu încurajarea prozelitismului calvinilor ( biserica reformată maghiară) împotriva ortodocșilor, pentru ca aceștia să fie constrânși să accepte mai ușor oferta de “unire cu Roma”, oferind la schimb promisiunea protecției împotriva prigoanei pe criterii religioase și drepturi egale pentru clerul ortodox cu clerul catolic, dacă acceptă unirea cu Roma după regulile Conciliului de la Florența și exemplele precedente ale unirii de la Brest-Litovsk.

Lucrare a iezuitului Gabriel Hevenesi / Hevenesi Gábor

Deși de-a lungul secolelor Biserica românească din Ardeal a rămas fidelă ortodoxismului în ciuda prigoanei și a opresiunii, și a luptat de multe ori chiar și cu prețul vieții reprezentanților clerului ortodox pentru păstrarea identității și spiritualității românești în Transilvania, lucrurile încep să se schimbe în timpul mitropolitului Teofil, când iezuiţii Paul Ladislau Bárányi(4) (“iezuit local din rândul așa-numiților missionarii dacici”)(5) și Gabriel Hevenesi (n.r. în maghiară Hevenesi Gábor), pe fondul manifestărilor tot mai violente din partea calvinilor, găsesc momentul cel mai vulnerabil pentru a putea penetra statornicia de secole a clerului românesc transilvănean, accelerând propaganda unionistă (n.r. Unirea cu Roma) printre români, promițând protecție împotriva prigoanei calvinilor și “egalitate în drepturi cu clerul catolic”.

Johannes Filstich, rectorul gimnaziului lutheran săsesc din Brașov nota următoarele după actul de unire din 1697 semnat în urma negocierilor purtate de mitropolitul Teofil cu călugărul iezuit Ladislau Baranyi(6):

„În anul 1696 (!) Teofil, episcopul valahilor, părăsi cu o mare parte a neamului valah credința grecească și trecu la cea romano-catolică” (Arh. Naționale Brașov, mss.)

Ortodocşii şi greco-catolicii din România interbelică (pe județe, conform recensământului din 1930)

Bibliografie / Note:

(1) O ÎNCERCARE NEREUŞITĂ DE UNIRE RELIGIOASĂ ÎN BANATUL DE MUNTE (1699), Costin Feneşan

(2) REDISCUTAREA UNEI CONTROVERSE. REZOLUŢIA DE UNIRE A LUI TEOFIL (21 MARTIE 1697), Laura Stanciu

(3) Ieromonahul  Sofronie din Cioara – apãrãtor al credinţei strãmoşeşti, dacoromania-alba.ro

(4) MITROPOLITUL ŞI SINODUL BISERICII ROMÂNEŞTI DIN TRANSILVANIA ÎN CONTEXTUL EVENIMENTELOR PRIVIND UNIREA CU BISERICA ROMEI (1698-1701), N. CHIFĂR

(5) CULTURĂ ȘI SOCIETATE ÎN CONTEXTUL ȘCOLII ARDELENE, Ioan Chindriș

(6) INSTITUŢII CARE AU CONTRIBUIT LA REALIZAREA UNIRII. CONTRIBUŢIA VISTIERNICULUI ŞTEFAN APOR ŞI A IEZUITULUI LADISLAU PAUL BARANYI LA REALIZAREA UNIRII RELIGIOASE (1697-1701), MARTON JOZSEF



Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info