“Liga Studenților organizează pe data de 15 mai de la ora 18:00, la sediul fostei Securități(Bulevardul Carol I, Nr. 3 –https://bit.ly/30hbFz0 ), comemorarea studenților și elevilor, precum și a tuturor luptătorilor anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948. Prin Legea 127/2017, la data de 14 mai este marcată Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste.
În mod normal, am fi organizat comemorarea pe data de 14, dar pe fondul măsurilor dispuse de către autorităţi, am decis să mutăm evenimentul pentru ziua următoare, când nu mai sunt în vigoare restricţiile cu privire la circulaţie.
Vă rugăm să aveţi în vedere măsurile de protecţie şi distanţare. Vom aprinde candele pe rând, în grupuri de câte 3.
Noaptea de 14 spre 15 mai 1948 a reprezentat pentru neamul românesc „noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică şi socială din România” (părintele Justin Pârvu), „o acţiune masivă, spectaculoasă, desfăşurată pe întreaga ţară şi după un plan minuţios stabilit” (părintele Gheorghe Calciu), autoritățile statului aruncând în temnițe tineri de 14-27 de ani, întreaga floare a tineretului anticomunist.
„Tot ce a fost frumos şi nobil a fost călcat în picioarele hâde de cel mai monstruos fenomen al istoriei comunismului bolşevic. Pericolul morţii întinse aripa neagră asupra miilor de tineri care erau legaţi de tradiţiile poporului” (Dan Lucinescu).
„Ne-au condamnat pentru o opinie care era a noastră, românească, şi nu a lor, comunistă, ne-au condamnat pentru că am crezut cu tărie că în afară de Dumnezeu nu aflăm decât mişelie fără sfârşit” (Aspazia Oţel Petrescu).
Pomenirea în această zi a acestor tineri mărturisitori ai credinței în Hristos și a demnității neamului românesc a fost instituită după 1990, la inițiativa părintelui Justin Pârvu și a altor foști deținuți politici.
Vom aprinde lumânări, vom rosti o rugăciune și vom ține un scurt moment de reculegere pentru odihna sufletelor celor care au avut îndrăzneala și curajul de a rosti Adevărul și de a apăra libertatea cu prețul vieții.”, se arată într-un comunicat publicat de către organizatori
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
,,Ca raspuns la sistemul creat cu dinadinsul stramb, in care starea omului nu inseamna complexitate, ci complicatie, in care bunastarea materiala este scop in sine, noi raspundem cu sistemul bazat pe simplitate [...] El, cetateanul, trebuie sa fie propriul lui stapan, sa fie proprietar si producator si sa lucreze impreuna cu ceilalti intr-o retea indestructibila in care sa primeze cinstea,
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
La data de 14 mai 1868 s-a născut la Chișinău, Vladimir Herța (n.r. ortografiat și Hertza), primul primar al orașului Chișinău după Marea Unire din 1918. A fost un jurist și om politic român care a jucat un rol foarte important în preajma Unirii României cu Basarabia. A fost președintele […]