Protest legal în plină stare de alertă! Partidul AUR cheamă românii sâmbătă, ora 12:00, în Sebeș, la fabricile de lemne austriece, pentru a condamna tăierile abuzive din timpul stării de urgență. Manifestanții nu vor coborî din mașini și vor respecta toate regulile de distanțare socială.
„În ultimele două luni, Partidul A.U.R. a primit numeroase informații și semnale de la cetățeni din toate regiunile României cu privire la tăierile și transporturile de bușteni disproporționat de mari comparativ cu perioada anterioară. Până acum, ministrul Mediului și premierul României au bagatelizat problema și au încercat să evite dezbaterea publică, ducând subiectul în derizoriu. Dacă starea de alertă cu privire la Sars-Cov-2 este temporară, starea de alertă civică față de hoție, ilegalități, nedreptăți și exploatarea sălbatică a pădurilor României trebuie să fie permanentă”, a declarat George Simion, copreședinte AUR.
„Jaful pădurilor a luat o și mai mare amploare în perioada stării de urgență, cu grave consecințe economice și sociale, generate și de transformarea pieței exploatării buștenilor într-un oligopol controlat de companiile Schweighofer, Kronospan și Egger”, a menționat Claudiu Târziu, copreședinte AUR.
Partidul AUR face un apel către toți jurnaliștii și instituțiile de presă, să prezinte în mod corect și echidistant evenimentul de la Sebeș, așa cum trebuie tratat orice eveniment de interes general pentru opinia publică.
- 14 Iulie 1910 – În Lupşa (Alba) jandarmii unguri în goana după tricolor năvăleau la petreceri şi nunţi şi le sfârtecă ţăranilor hainele şi steagul de năfrămi de mătase, care erau legate de prăjină cu pănglicuţe tricolore, bătându-i şi arestându-i - 14 iulie 2025
- Mihai Viteazu trece de la 13 iulie 1601 prin Satu Mare cu 8000 de mercenari aflaţi sub comanda sa, după care îşi stabileşte tabăra pentru popas pe câmpia Moftinu Mic - 13 iulie 2025
- 12 iulie 1907 – Jandarmii unguri sfârtecă rochia domnișoarei Sofia Cercel pentru că avea în cusătură cele trei culori românești - 12 iulie 2025