22 Iulie 1941 – Românii reduși din nou la stadiul de “tolerați”, de cetățeni de mâna a doua
La Sfântu Gheorghe, la mai puțin de un an de la instaurarea regimului horthyst în Ardealul de Nord, un român a lovit cu căruța o unguroaică. A fost dat în judecată și a fost condamnat, printre altele, la o amendă de 30 de pengo (n.r. unitatea monetară a Ungariei, intrată în circulație în anul 1927).
În timpul procesului, judecătorul l-a înjurat și i-a spus:
“V-a intrat in cap că vor veni ai voștri! Să nu credeți că îi veți putea vedea. Înainte de a veni ei, vă spânzurăm pe toți, pe urmă pot să vină” ( Sursa informației: dosarul Serviciului Special de Informații SSI 71/1941; I 293)
“Serviciul Special de Informații (SSI) este denumirea sub care a funcționat serviciul secret din România începând cu 12 noiembrie 1940; serviciul și-a desfășurat activitatea sub această denumire până în data de 15 septembrie 1944 când este numit Serviciul de Informații.”
Au trecut iată, opt decenii de la acel moment, însă din păcate la Sfântu Gheorghe lucrurile nu s-au schimbat nici măcar azi prea mult: reprezentanți ai administrației locale, de regulă membri UDMR, au primit de-a lungul anilor amenzi de la CNCD pentru discriminare pe criterii etnice împotriva românilor din Sfântu Gheorghe! Culmea, amendați tocmai de către un institut condus la rândul său de către alți maghiari! Ce ne spune asta? Că discriminarea instituțională pe criterii etnice împotriva românilor în orașe precum Sfântu Gheorghe este reală și se agravează de pe o zi pe alta.
Ce fac instituțiile statului român pentru a stopa astfel de incidente? Nimic! Exact cum n-a făcut statul român nimic pentru a-l apăra pe acel țăran român în urmă cu opt decenii, umilit și agresat verbal, ba chiar amenințat banditește în sala de judecată de către un judecător maghiar, doar pentru vina de a se fi născut și a fi român…
Foto: Nicolae Grigorescu – Căruță cu un cal, ulei pe pânză – Galeria de Artă Românească a Muzeului Național de Artă al României, pictat între 1870 și 1875
- 8 Iulie 1481 – Bătălia de la Râmnic, în care voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare, înfrânge oastea munteano-turcă - 8 iulie 2025
- 7 iulie 1601 – Pornind din Debreţin, oastea lui Mihai Viteazul împreună cu cei 800 de soldaţi lui Mihalcea, trece prin Carei, după care îşi stabileşte tabăra la 7 iulie 1601 la Moftin - 7 iulie 2025
- 5 Iulie 1484 – începea Bătălia pentru cetatea Chilia. În vara anului 1484 otomanii au atacat cetatea-port Chilia în vederea extinderii ariei de dominație turcească în nordul Dunării de Jos - 5 iulie 2025