Comunicat Fundația Ogoranu: Comemorarea de la Sâmbăta de Sus va avea loc pe 26 iulie

Se împlinesc anul acesta 25 de ani de la sfințirea crucii monumentale ridicată în incinta Mânăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus de supraviețuitorii Rezistenței anticomuniste din Țara Făgărașului. De asemenea, se împlinesc 10 ani de când Fundația Ion Gavrilă Ogoranu organizează Zilele Rezistenței, serie de manifestări culturale, memoriale și istorice, pentru cinstirea celor care au luptat cu prețul vieții pentru libertatea și demnitatea neamului românesc.

Conform tradiției lăsate de însuși Ion Gavrilă Ogoranu, din 1995 încoace, comemorarea luptătorilor în Rezistența armată din Munții Făgărașului are loc anual, în prima duminică de după Sf. Ilie (patronul partizanilor făgărășeni), cu excepția duminicilor în care praznicul respectiv cade chiar în acea zi. Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a asumat, după moartea eroului, continuarea acestei tradiții.
În urma deciziei autorităților guvernamentale, cu privire la menținerea și după data de 1 iulie 2020 a stării de alertă, respectiv prelungirea restricțiilor presupuse de aceasta, ne vedem puși în imposibilitatea de a organiza ediția din acest an a Zilelor Rezistenței de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

Restricțiile în vigoare ne permit doar organizarea comemorării în aer liber, în condițiile stabilite de legislația în vigoare. Ne vom aduna deci, și în acest an, în data de 26 iulie 2020, la crucea de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pentru a onora sacrificiul martirilor căzuți pentru Dumnezeu, Neam și Libertate.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

În măsura disponibilităților existente, Mănăstirea oferă camere de cazare celor care vor solicita. Se pot rezerva camere și la pensiunile din stațiunea Sâmbăta de Sus. Spre deosebire de anii trecuți însă, nu va fi posibilă servirea mesei la trapeza mănăstirii, măsură cauzată de restricțiile în vigoare.

În acest context dureros, în care capacitatea noastră de organizare este afectată de restricțiile stării de alertă, facem un apel către toți prietenii noștri, foști deținuți politici, urmași ai luptătorilor anticomuniști, toți cei ce doresc să onoreze amintirea eroilor anticomuniști, să fie prezenți și în acest an la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pentru a păstra comuniunea cu idealurile și sacrificiul morților noștri.

Să răspundem și anul acesta “Prezent!” și să fim alături de familiile luptătorilor din Țara Făgărașului, de urmașii celor pomeniți în cartea de aur a demnității neamului românesc.
Tradiționala drumeție la chilia (grota) Părintelui Arsenie Boca va avea loc anul acesta în ziua de sâmbătă 25 iulie, dimineață (și nu vineri, ca anii trecuți).
Pentru detalii organizatorice, persoana de contact desemnată este Florin Dobrescu, Tel. 0722749249, E-mail: ogoranu@gmail.com.
Vă așteptăm, sub semnul Rezistenței, la Sâmbăta de Sus!

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu
Președinte: Coriolan Baciu

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

22 Iulie 1941, raport SSI: "V-a intrat în cap că vor veni ai voștri! Să nu credeți că îi veți putea vedea. Înainte de a veni ei, vă spânzurăm pe toți, pe urmă pot să vină"

mie iul. 22 , 2020
22 Iulie 1941 – Românii reduși din nou la stadiul de “tolerați”, de cetățeni de mâna a doua La Sfântu Gheorghe, la mai puțin de un an de la instaurarea regimului horthyst în Ardealul de Nord, un român a lovit cu căruța o unguroaică. A fost dat în judecată și […]
22 Iulie 1941, raport SSI: "V-a intrat in cap că vor veni ai voștri! Să nu credeți că îi veți putea vedea. Înainte de a veni ei, vă spânzurăm pe toți, pe urmă pot să vină"

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News