O țară în care pedofilii și violatorii sunt mai protejați decât copiii și bătrânii

Am înmărmurit în urmă cu câțiva ani când am văzut declaraţia ministrului Justiţiei de la acea vreme, doamna Raluca Prună, care ne spunea cu nonșalanță că “discuţia despre drepturi e un lux teoretic”. Declarația, venind nu de la un neica nimeni, nu de la o femeie căreia i-ar fi căzut sapa când își deschidea portofelul, ci de la înălțimea funcției de ministru al Justiției, era una stupefiantă.

Dacă mi-ar fi spus cineva în decembrie ’89 că vom ajunge la trei decenii distanță într-o dictatură cu mult mai parșivă decât cea care speram că tocmai se încheiase odată cu debutul anilor ’90, probabil l-aș fi crezut cel mai pesimist om de pe pământ.

Deși am sperat că ne vom desprinde cu totul de zona totalitarismului și a abuzurilor prezentate sub înfățișarea unor așa zise “legi”, la trei decenii de la momentele când s-a strigat cu disperare în stradă “Libertate”, trăim în mod paradoxal niște forme de dictatură chiar mai perverse decât cele “omologate” în timpul comunismului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Când în România abuzul devine literă de lege, o lege șchioapă ce-i drept, ba chiar neconstituțională, ce așteptări să mai ai de la legiuitori? Când aceștia în discursul lor public spun cu privire la problemele legate de legea carantinării și izolării că în România „s-a exagerat puțin cu drepturile și libertățile…”!?

„Cred că sănătatea tuturor e mai importantă decât un moft de ora 23.00. Da, e un moft la ora 23.00 să stai la o terasă”, a afirmat deputata PNL Cristina Trăilă

Dacă tot ne spun unii și alții (n.r. unii mai neomarxiști decât alții) în ultimii 30 de ani că drepturile și libertățile nu sunt pentru oameni, îmi vine în minte cu această ocazie o vorbă larg răspândită în mediul rural: atunci să le mănânce câinii! Dar dacă încă mai tânjiți după drepturi și libertăți, după drepturile și libertățile fundamentale ale omului, atunci nu le lăsați pradă câinilor, ridicați-vă în picioare și luptați pentru ele, pentru că în istorie s-a murit pentru ele, s-a vărsat sânge, s-a murit pe roată, atârnând prin spânzurători, s-a murit prin tranșee și pe câmpurile de luptă pentru ca noi astăzi să fim liberi și nu sclavi…

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Fandel Mihai

C.E.O. la glasul.info, Redactor șef la <a href="https://www.facebook.com/Glasul.info">Glasul.info</a>Director General la <a href="https://www.facebook.com/magazin.critic/">MAGAZIN CRITIC</a>Președinte la <a href="https://www.facebook.com/ujir2019/">Uniunea Jurnaliștilor Independenți din România</a>Consultant Media la <a href="//www.facebook.com/Comunitatea-Identitar%C4%83-Ia%C8%99i-2058078744483129/">Comunitatea Identitară Iași</a>Contact: fandelmihai@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Un fost judecător: "Obligativitatea portului măștii în spații deschise este instituită în mod NELEGAL"

joi aug. 6 , 2020
Fostul judecător Toni Neacșu, argumentează pe contul său de socializare DE CE obligativitatea portului măștii în spații deschise este instituită în mod NELEGAL. Fostul judecător Toni Neacșu și membru al CSM susține că “HG-ul nr. 588 din 31 iulie 2020, care a făcut posibilă instituirea pe plan local a astfel […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)