Categories: Cultural

Invitație la lectură: „Educatori creștini ai neamului românesc”- Pr. Mihail Bulacu

Absolvent de seamă al Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, părintele Mihail Bulacu a fost unul dintre cei mai de seamă cateheţi şi pedagogi români, preocupat atât de educaţia religioasă cât şi de problemele pedagogiei.

A fost unul dintre profesorii și pedagogii de valoare ai secolului al XX-lea care au acordat importanță deosebită relației dintre catehetică, omiletică și pedagogie, subliniind strânsa lor legatură în misiunea învățătorească. Părintele a fost și a rămas, deocamdată, cel mai prolific publicist român din domeniul Cateheticii.

Lucrarea „Educatori creștini ai neamului românesc”, scrisă de Pr. Mihail Bulacu, este o mică împărțită în cinci capitole, după cele cinci personalități pe care autorul le supune analizei: Gheorghe Lazăr, Ion Heliade-Rădulescu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță și George Coșbuc.

De remarcat este faptul că fiecare capitol are un titlu sugestiv, menit să pună în lumină relevanța personălității respective pentru subiectul abordat. Cartea părintelui profesor se remarcă printr-un stil viu și cursiv, care face lectura ușoară și plăcută, dar și prin faptul că pune la dispoziția cititorilor români principiile pedagogice ale unor nume importante din istoria neamului românesc.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat!

2 Mai 1864 - Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de…

4 zile ago

Un istoric bulgar susține restaurarea Monumentului Eroilor Români de la Smârdan

Presa locală bulgară din Vidin relatează faptul că un istoric local sugerează ca Monumentul Eroilor…

4 zile ago

1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol

După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât…

5 zile ago

EXCLUSIV! Silvestru Șoșoacă reclamat AIUREA la CNCD pentru antițigănism?

Viața lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă nu este ușoară nici măcar după excluderea sa din propriul partid,…

6 zile ago

29 Aprilie 1459 – Tragerea în țeapă a negustorilor din Brașov, de către domnitorul Vlad Țepeș

La 24 aprilie 1459, peste 40 de negustori din Brașov au fost trași în țeapă…

o săptămână ago