”Vestitorii Apocalipsei Covid-19”, specialiștii care întocmesc regulile și care apar toată ziua în mass-media pentru a solicita românilor să respecte regulile, însă tocmai ei au ”uitat” de purtatul măștii, iar distanțarea socială lipsește cu desăvârșire, scrie stiripesurse.
“Medicul Virgil Musta și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, au ieșit, luni pentru a face declarații de presă. În prima zi când a devenit obligatorie purtarea măștii în toată țara, inclusiv în spațiile deschise, medicii și mărimile politice au călcat pe bec.De remarcat că în fotografie jurnaliștii poartă măști, în timp ce medicii sunt toți fără mască pe figură.”, scrie activenews.ro
Observăm așadar că așa numiții “martori ai Guvidului”, atât cei de la nivel guvernamental cât și cei din sistemul de sănătate propovăduiesc “necesitatea” și obligativitatea purtării măștii sub riscul sancțiunii cu amenzi, însă adeseori tocmai ei sunt cei care nu respectă aceste recomandări.
A rămas celebră poza dintr-o încăpere din clădirea Guvernului unde Sică Mandolină și ceata sa de pițigoi liberali trăgeau cu sete din trabucuri, halbe de bere, pahare de șampanie, și alte licori bahice, fără măști, fără distanțare, fără dureri în fund cu privire la toată această propagandă apocaliptică a Guvidului care stă la pândă pe străzi, gata să sară pe cetățenii români…
Recent, în urmă cu doar câteva zile, după ce a fugit cu coada între picioare de la Spitalul de la Lețcani din județul Iași, acolo unde un grup de cetățeni i-a adresat niște întrebări puțin mai incomode decât presa slugarnică și miluită cu bani guvernamentali, Sinistrul Sănătății din România, Neluțu Tătaru, alături de familia lui Costel Alexe, s-au îngrămădit strategic într-un iglu peste care angajații unei terase au mai tras încă un strat de folie de culoare opacă pentru a nu se vedea că nu poartă măști și nu respectă nici distanțarea fizică.
Nu știu cum văd alții această problemă, dar nouă deja situația ni se pare cam de porc cu acești “covrigiști” care propovăduiesc Apocalipsa, în timp ce ei sunt primii care nu respectă recomandările și restricțiile impuse chiar de ei în această tot mai veritabilă dictatură medicală.

RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri