“În România, micii producători care au o afacere de familie au devenit o categorie vulnerabilă, dezavantajată de politica guvernului Orban, care după ce că nu a fost capabil să ia măsuri să-i sprijine, a decis să-i lovească şi mai tare, prin recenta decizie de închidere a pieţelor din spaţii închise.În pieţele vrâncene, am discutat cu oamenii şi le-am ascultat problemele.
Nu este o viaţă uşoară pentru cei care trăiesc din agricultură, munca nu se poate opri nici pe pandemie, nici când guvernanţii emit decizii haotice, fără să cunoască realitatea din teren, fără să se gândească la efectele pe care le au asupra vieţii oamenilor.
Este loc pentru toată lumea pe piaţă, atât pentru lanţurile de retail, cât şi pentru producătorii autohtoni, care trebuie să fie sprijiniţi. În marile lanţuri de magazine ar trebui vândute mai multe produse locale, pe masa fiecăruia dintre noi să se regăsească alimente autohtone, proaspete şi de calitate.
Susţinerea producţiei autohtone oferă stabilitate şi continuitate agricultorilor, iar românii vor avea acces constant la alimente, pe piaţa locală. Ar fi o bătaie de joc să ajungem în situaţia ca aceşti oameni să-şi arunce marfa, din cauza deciziilor greşite ale autorităţilor, în timp ce noi consumatorii avem nevoie de astfel de produse.
Peste tot în judeţ unde am fost în aceste zile, atât legumicultorii şi fermierii, cât şi consumatorii ne-au cerut să intervenim şi asta fac prin această solicitare publică, astfel încât producătorii vrânceni să-şi poată vinde marfa, iar cumpărătorii să aibă acces la produse româneşti, la preţuri accesibile.
Astăzi, în lume, pieţele şi târgurile locale, aşa-numitele ”farmerʼs market”, sunt încurajate şi sprijinite, nu doar în context epidemiologic dificil, ci pe termen mediu şi lung. Nu şi în România, de către actuala conducere!
Producătorii români au nevoie de un guvern care să le fie un partener şi să-i ajute, nu să le pună beţe-n roate!”, se arată în declarația de presă a deputatului Angel Tîlvăr
- 2 Iulie – T𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐬̦𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞 𝐚 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨d Ștefan cel Mare, manifestare organizată de Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui - 2 iulie 2025
- A.D. Xenopol Remembered: Historian of Romania, Philosopher of Europe - 1 iulie 2025
- 27 Iunie 1944 – Trei români au fost legați de stâlpi și împușcați de către armata horthystă la Sighet, jud Maramureș - 29 iunie 2025