S-au împărțit primele pachete la Gorj! „Dăruind vei dobândi”, ediția a VI a, 2021!

EURO EDUCATION FEDERATION în parteneriat cu, Mitropolia Olteniei, Asociației Vasiliada și Biserica „Izvorul Tămăduirii”, Târgu-Jiu a lansat o nouă campanie socială pentru toate centrele noastre din România. Campania a avut inițial ca zonă de acțiune mediul defavorizat din comunele şi satele județului Gorj pe tot parcursul anilor 2018 -2020, iar acum este la a VI a ediție. Pentru această perioadă se recomandă mobilizarea generală în toate centrele echipei noastre din județele, București, Iași, Bihor, Mehedinți, Craiova și Suceava. Menţionăm că echipa noastră dispune de toate informaţiile necesare cu privire la locaţiile familiilor cu probleme sociale reale. Astăzi am împărțit primele ajutoare în Municipul Târgu-Jiu. Zeci de localități vor beneficia de ajutoare primite din Germania. Mulțumim Mitropoliei Olteniei, Asociației Vasiliada și colaboratorilor noștri pentru sprijin.

Vezi poze aici

  • Cei care vor să sprijine această inițiativă sunt rugați să sune la la telefon: 0728353441 sau la sediile echipelor partenere aici.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Next Post

Un partid nou cere reacție fermă a autorităților române în problema românilor din Timoc

mie ian. 27 , 2021
AUR cere reacție fermă a autorităților române în problema românilor din Timoc „Considerând că relațiile României cu Serbia trebuie să fie unele de bună vecinătate și de respect reciproc, nu înțelegem cum autoritățile sârbe pun în pericol aceste relații supunând comunitatea românească din Timoc unui tratament care încalcă flagrant legislația […]

Poate vă place și:

libris.ro