“În data de 4 februarie 2021, un sociolog român a fost condamnat la închisoare[1] pentru că a scris cărți. Este vorba de colonelul (rtg.) Vasile I. Zărnescu, sociolog și publicist, care a fost dat în judecată de către Maximilian Marcu Katz (Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului), Aurel Vainer (Federația Comunităților Evreiești din România), Liviu Beriș (ex-Ștrul) și Alexandru Florian (Institutul Pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel) pentru că a scris cartea HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust”[2]. Alte „infracțiuni” pentru care a fost judecat sunt articolul „Falsitatea noțiunii de holocaustolog”[3] și broșura-pamflet „SABIN ORCAN $UPORT€R”.
În principala sa operă, Vasile I. Zărnescu a publicat rezultatele studiilor mai multor autori străini, unii dintre ei chiar autori iudei ca Norman Finklestein (Industria Holocaustului) sau Gerard Menuhin (Tell the truth and shame the Devil), Israel Shahak (Povara a trei milenii de istorie și religie iudaică), Moshe Menuhin (The decadence of Judaism in our time), Naum Goldman (The Jewish Paradox).
Este revoltător să constatăm că organizații care pretind să combată antisemitismul au ajuns să îl provoace și să îl alimenteze, prin întemnițarea nedreaptă a unui român care nu este vinovat de nicio crimă, nu a înșelat pe nimeni, nu a furat nimic, nu a făcut trafic de droguri, nu e proxenet, nu a vandalizat nicio clădire. Singura „vină” pentru care a ajuns în boxa acuzațiilor este aceea că a scris, a cercetat, a tras concluzii, și-a exprimat opinia pe baza muncii depuse și și-a publicat cărțile. În viață, orice om învață și dezvață, adică revizuiește permanent. Revizioniştii sunt oameni care vor să ştie dacă ceea ce se spune este adevărat sau neadevărat. Este o metodă[4] de observare a realității, aplicabilă în istorie, în știință, în toate aspectele vieții. În cazul de față, Vasile I. Zărnescu susține că nu neagă holocaustul, ci admite că ar fi putut avea loc, dar cere dovezi științifice care să-l ateste.
Este revoltător că metoda științifică a revizionismului a ajuns să fie interzisă în România „liberă” și în Europa „democrată”, în Uniunea Europeană care trâmbițează despre valori comune de libertate, justiție și progres. Ce fel de progres este acela în care libertatea cuvântului este mutilată, dezbaterile libere sunt interzise și publicarea cărților atrage o condamnare la închisoare? Condamnarea domnului Vasile I. Zărnescu reprezintă un regres al justiției, o pervertire a dreptății și o întoarcere la trecutul bântuit de fantoma stalinismului. Tragem un semnal de alarmă în societatea românească și o chemare la implicare civică pentru apărarea dreptului la liberă exprimare, pentru care au murit români în decembrie 1989.
Într-un comunicat[5] dat pe Facebook în data de 4 februarie 2021, Maximilian Marcu Katz (Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului) solicită autorităților ca vânătoarea de vrăjitoare să continuie cu judecarea și condamnarea profesorului Ion Coja și a fostului primar al Clujului, dr. Gheorghe Funar.
Asociația Comunitatea Identitară România susține dreptul la libertate de exprimare, prevăzut și în Constituția României, Art. 30, alin. 1. Acest drept trebuie să fie inviolabil și societatea trebuie să realizeze că exercitarea acestui drept nu poate să aibă loc în mod ideal, ca opiniile diferite și contradictorii să nu supere și să nu deranjeze pe nimeni. Acest drept este prevăzut și în Declarația Drepturilor Omului și a fost gândit cu scopul de a nu avea nimeni de suferit sau a fi persecutat pentru exprimarea unei opinii, pentru liberă cercetare, pentru artă, pentru ceea ce scrie. Din păcate, în România anului 2021, există câteva legi abuzive care încalcă Constituția, ce au fost date cu scopul de a îi persecuta și întemnița pe oamenii care își exprimă viziunea asupra unor evenimente istorice sau despre unele minorități, punându-i în aceiași oală cu criminalii, hoții, violatorii, pedofilii, proxeneții, politicienii corupți și interlopii.
În timp ce zeci de mii de infractori, ca cei enumerați mai sus, sunt în libertate, distrug vieți și o țară întreagă, justiția aservită politicului și legilor de inspirație totalitară și comunistă condamnă la pușcărie un om în vârstă de 74 de ani, pentru că viziunea sa nu coincide cu opinia oficială a sistemului, cu „linia partidului”, singura acceptată de cei aflați la putere.
Concluzia sumbră este că precedentul creat în cazul Zărnescu va fi urmat de o prigoană neocomunistă, dezlănțuită împotriva românilor patrioți, lucru care ne îngrijorează și ne determină să luăm atitudine. Lansăm o invitație deschisă pentru toate organizațiile pro-românești să vină alături de noi pentru susținerea lui Vasile I. Zărnescu și a libertății cuvântului. Puteți să ne scrieți la adresa info@comunitateaidentitara.com
Sursa: Biroul de Presă al Comunității Identitare”
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri