După Flavia Groșan, sistemul mafiot îl atacă și pe doctorul ieșean Răzvan Constantinescu

După ce presa miluită cu zeci de milioane de euro și întreaga mașină de propagandă haștagistă a sistemului au pus tunurile fără prea mult succes progresist pe doctorița Flavia Groșan, lingăii și sclavii sistemului din presă și din DE-serviciile cu „atribuții de presă” au sărit imediat la beregata doctorului ieșean Răzvan Constantinescu. De ce? Pentru curajul acestuia de a spune adevăruri care dor, care fac gaură în punga unor multinaționale cărora le merge foarte bine azi sub pretextul pandemiei, aedevăruri care șubrezesc o dictatură sanitară impusă prin abuz instituțional și prin încălcarea flagrantă a Constituției României.

Dar se pare că iar au greșit persoana, pentru că doctorul ieșean Răzvan Constantinescu nu este un personaj care să se sperie așa ușor de mafia aceasta a sistemului, atât de mafia din sistemul de sănătate, de cea guvernamentală, sau de cea de propagandă, din așa zisa presă mainstream.

„VA FI DISTRACȚIE! Cu doamna doctor Flavia Groșan a fost simplu, au scăpat ieftin. Pentru că este un medic la locul lui, care își face datoria cu smerenie, fără a fi totodată obișnuit cu vâltoarea derbedeimii din spațiul public.Cu mine, va fi mult mai complicat. Destinul a avut grijă să râdă de mine și să mă țină mereu în lupte de multe feluri, de obicei singur fiind. Am crescut în Ciurchi, ieșenii știu ce e aceea. Știți cum e un pitbull antrenat, care nu-și mai poate desprinde fălcile după ce înhață? Ală sunt eu, puteți să mă numiți Azorel sau Apollo de-acum înainte!”, a scris pe facebook doctorul Răzvan Constantinescu

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
Foto: captură Facebook / Răzvan Constantinescu

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Preotul Dumitru Merticariu va fi înmormântat sâmbătă în curtea Bisericii Banu

vin apr. 9 , 2021
Unul dintre preoții cei mai îndrăgiți și mai apropiați de enoriașii din Iași, părintele Dumitru Merticariu de la Biserica Banu a urcat pe 7 aprilie 2021 către înaltul cerurilor. El va fi înmormântat sâmbătă, 10 aprilie 2021, de la ora 13:00, chiar în curtea bisericii unde a slujit. Se așteaptă […]

Poate vă place și:

libris.ro