La 20 Aprilie 1517 începe domnia lui Ștefăniță Vodă în Moldova (1517–1527)

Ştefăniţă Vodă cel Tânăr sau Ştefan al IV-lea (n. 1506 – d. 14 ianuarie 1527, Hotin) a fost domn al Moldovei între 20 aprilie 1517 şi 14 ianuarie 1527. Este fiul lui Bogdan al III-lea şi nepotul lui Ştefan cel Mare.

Ajungând pe tron cât încă era minor, treburile Țării Moldovei ajung să fie conduse iniţial de Divan, în fruntea căruia se afla hatmanul Luca Arbore. În cel de-al doilea an de domnie a lui Ștefăniță Vodă, Moldova este atacată de către tătari,  dar sunt înfrânţi de vornicul Ţării de Jos Petrea Cărăbăţul la 8 August 1518:

“În al doilea an a domniei lui Ștefan Vodă, în luna august 8, ridicatu-sa Albu sultan cu Tătarii de la Pericop cu multă oaste tătărească, și au trecut Nistrul fără veste, și au tras către Prut, de au ajuns la locul ce se cheamă Șerbanca, și de aici s-au apucat a prăda țara.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


libris.ro

Ci norocul cel bun al lui Ștefan Vodă s-au prilejuit cu oaste gata în gura Coroviei, și au dat de veste și țării de sârg să se strângă. Și dacă s-au bulucit, suind spre Prut în sus, au trimis Ștefan Vodă pe Petrea Cărăbăț vornicul și cu toți Giosenii să treacă Prutul, și dacă au luat învățătură și au trecut Prutul, luând ajutoriu de la Dumnezeu, Luni dimineața în revărsatul zorilor, i-au lovit fără veste, când ei nici o grijă nu avea, și cu norocul lui Ștefan Vodă i-au răzbit, și mulți din Tătari au pierit, mulți în Prut s-au înecat, și s-au fost înglodând în Ciuhru, și pre mulți i-au prins vii, așișderea și pre 2 mârzaci mari, anume Timiș și Bicaz, iar câți au rămas i-au gonit peste câmpi, tăindu-i și săgetându-i, până la Nistru.

Acolo fiind obosiți caii de fugă multă, intrând în Nistru s-au înecat, numai sultanul cu puțini au scăpat, încă și el rănit rău în cap, de s-au întors cu multă pagubă și pieire și rușine, și câți au scăpat aceia încă fără cai și fără arme.

Iară Ștefan Vodă s-au întors cu mare laudă, și au dat învățătură tuturor boierilor să se strângă la Hârlău la ziua sfântului mucenic Dimitrie, și acolo dacă s-au adunat, ospețe și bucurie mare au fost, și pre toți vitejii cei buni i-au dăruit Ștefan Vodă, și de aici și-au și doamnă.” ( sursa: Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595)Când au intrat în țară Albu sultan cu Tătarii, și l-au bătut Ștefan Vodă. Văleatul 7026, August 8)

Ștefăniță Vodă a încercat să mențină relații bune cu Polonia, semnând un trat prin care cele două țări se obligau să se ajute reciproc împotriva atacurilor tătarilor. Și într-adevăr, în lupta cu tătarii de la Ciuhru, lângă târgul Şerbanca la Prut, oastea lui Ștefăniță Vodă primeşte ajutor şi de la polonezi.

În anul 1523, Ștefăniță Vodă se confruntă cu o răscoală din partea boierilor, mulți boieri complotând pentru îndepărtarea sa de pe tronul Moldovei. Răscoala a fost înnăbuşită şi mulţi boieri au fost ucişi. Tot în același an, Ștefăniță Vodă atacă și învinge o armată turcească ce se întorcea cu pradă multă după ce întreprinse o expediție de jaf în Polonia.

Ștefăniță Vodă moare la 14 ianuarie 1527 la Hotin, în condiții suspecte, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Experții examinează modalitățile de reducere a risipei alimentare în cadrul proceselor de recoltare și post-recoltare

mar apr. 20 , 2021
20 Aprilie 2021, Budapesta, Ungaria  – Risipa alimentelor la etapa de post-recoltare reprezintă una dintre cauzele principale ce duc la insecuritate alimentară pentru milioane de oameni din întreaga lume. În 2019, 690 de milioane de oameni au suferit de foame, iar din cauza pandemiei de COVID-19 situația s-a agravat. Prin […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
libris.ro