libris.ro

Social-democraţii maramureşeni ”cumpără româneşte” şi susţin producătorii locali

Social-democraţii maramureşeni ”cumpără româneşte” şi susţin producătorii locali

Sâmbătă, 22 mai, deputatul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, consilierul judeţean Liliana Moga şi reprezentantul PSD Baia Mare, Costel Pîrvănoiu s-au alăturat încă o dată iniţiativei lansate de tinerii social-democraţi băimăreni şi au dat dovadă de patriotism economic, cumpărând de la producătorii locali care vând în Piaţa Agroalimentară ”Izvoare” din Baia Mare.

Apelului lansat de parlamentarul de Maramureş şi membrii TSD Baia Mare, acela ca toţi maramureşenii să ”invadeze” pieţele locale, a răspuns şi primarul comunei Cupşeni, Lucia Butcure, care a ales ”să cumpere româneşte”.

Deputatul PSD, Gabriel Zetea a precizat că fiecare sâmbătă acasă înseamnă, de fapt, zi de piaţă, iar cu lista pregătită de soţia sa, Oana, porneşte la cumpărăturile necesare familiei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


„Îi mulţumesc consilierului judeţean PSD, Liliana Moga, că mi s-a alăturat şi de această dată, dar şi colegului nostru, Costel Pîrvănoiu, un membru important al PSD Baia Mare. Totodată, apreciez faptul că primarul comunei Cupşeni, Lucia Butcure a răspuns apelului lansat de a achiziţiona produse de la producătorii locali şi susţine economia românească prin cumpărături făcute în piaţă. Nu în ultimul rând voi sublinia, încă o dată, că iniţiativa de a cumpăra produse agroalimentare din pieţele locale aparţine TSD Baia Mare, tinerii noştri inimoşi care, pentru a treia oară la rând, au venit la cumpărături împreună cu noi.

Tineretul social-democrat din Baia Mare se implică, constant, în diverse acţiuni cu impact social şi nu numai. Ultimul eveniment gândit împreună cu doamnele din OFSD Baia Mare a avut loc vineri, 21 mai, când au ecologizat valea râului Bloaja din Cerneşti şi unde atât eu, cât şi colegul meu din PSD Baia Mare, Costel Pîrvănoiu, am răspuns cu drag invitaţiei lansate. Totodată, mulţumesc presei care promovează ideea pe care PSD o susţine de mult timp, aceea de a cumpăra româneşte. Noi suntem primii care care putem să suţinem producătorii locali”, a subliniat parlamentarul PSD de Maramureş, Gabriel Zetea.

Reprezentanţii TSD Baia Mare s-au arătat încântaţi de faptul că iniţiativa lor de a susţine producătorii locali a fost primită cu braţele deschise de seniorii din PSD Maramureş, iar cumpărăturile la pieţele locale au devenit o obşnuinţă pentru membrii social-democraţi.

”Îndeamnăm toţi colegii din TSD Maramureş şi nu numai să dea dovadă de patriotism economic şi să cumpere româneşte”, au declarat tinerii social-democraţi băimăreni.”, se arată în comunicatul de presă al deputatului Gabriel-Valer Zetea

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info