libris.ro

Gânduri de sâmbătă: Tusea și Junghiul

După lovitura de stat din 1989, nimic nu a prevestit faptul că o să apară în România două partide care se erijează în partide „de dreapta”, dar de fapt abordează și susțin mai curând politici de stânga și chiar de extremă stânga. Aceste struțocămile de pe scena politică din România (n.r. intenționat nu scriem scena politică românească, pentru că aceste două adunături de specimene mizerabile sunt profund antiromânești) se identifică prin următoarele două nume: PNL (Partidul (n.r.,ANTI)Național Liberal) și USR (Uniunea Salvați România.

În vreme ce pe așa zișii liberali i-a interesat doar să aducă din fara țării și să distrugă tot ce e românesc, sabotând inițiativa autothonă, românească, și sprijinind în schimb din răsputeri firmele și companiile din afară, multinaționalele, interesele economice și de altă natură ale altor state în România, pe neterminații de la USR, un fel de latură extremistă a PNL-ului, i-a interesat mai degrabă latura ideologică, prioritatea principală fiind distrugerea reperelor identitare ale neamului românesc.

Cum începând din anii ’90 „zona de căpătuială” a intrat pe mâna celor de stânga, iar rostul de a prinde locuri în față la cașcavalul autohton era rezervat pentru cei din stânga lacomă a eșichierului politic, peneliștii, în încercarea lor de a se căpătui și ei rapid, au adus din afara țării toate grupările economice care aveau în plan să-și înfingă ghearele în averea poporului nostru.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Azi constatăm că istoria se repetă ciclic: anii lui Năstase 4 case s-au reîntors vopsiți în galben și au devenit anii lui Iohannis 6 case. La drept vorbind, diferență prea mare nu este nici de la 4 case la 6 case, căci și Bombonel, pe când era „Regele Roșu al României”, a înstrăinat tot ce au vrut cei veniți din afară.

Vina românului, cel puțin cea a românului de rând, profan în ale politicii, este lipsa de maturitate politică. A vota „dreapta” doar pentru că niște partide se erijează în partide de dreapta, sau „stânga” din aceleași motive, e ca și cum ți-ai da cu tesla în părțile moi ale corpului, doar pentru că așa ți-ar fi spus cineva că-ți vor trece durerile de cap.

Numai când vom realiza că astfel de construcții politice antiromânești, antinaționale, precum PNL și USR nu ne vor dori niciodată binele, nici bunăstarea materială, nici cea spirituală, abia atunci ne vom ridica din nou ca Neam, ca Popor, ca Țară! Doamne binecuvântează neamul românesc!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info