Jurnalistul Alex Berenson a fost blocat definitiv de pe Twitter, la doar o zi după ce a postat o serie virală de tweet-uri care au evidenţiat un studiu israelian ce arată că imunitatea naturală obţinută în urma unei infecţii cu Covid-19 este de 13 ori mai eficientă decât cea dată de vaccinuri – împotriva variantei Delta. “Contul la care aţi făcut referire a fost suspendat definitiv pentru încălcări repetate ale regulilor noastre de dezinformare privitoare la COVID-19”, a declarat un purtător de cuvânt al platformei Twitter pentru Fox News. Ultima postare a lui Berenson, în vârstă de 48 de ani, care a scris în secţiunea de ştiinţă a ziarului New York Times din 1999 până în 2010, a remarcat cu exactitate că vaccinul “nu opreşte infecţia. Nici transmiterea”. Studiul a fost publicat şi în revista Science, pe 26 august, şi evidenţiază, bazat pe analiza datelor provenite de la un sistem de sănătate israelian, că cei care au fost infectaţi cu virusul Wuhan au o imunitate de 13 mai bună decât cea obţinută pe baza vaccinurilor. Mai multe pe Epoch Times
Alte știri
Cel putin 90 de persoane au fost ucise in Etiopia in timpul unor proteste antiguvernamentale
Mai multi disidenti si oficiali ai opozitiei politice din Etiopia au declarat luni, 8 august 2016, ca in weekend-ul trecut…
Preot misionar român din Canada, invitat de ASCOR – Alba Iulia să vorbească despre iubirea creștină
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – Filiala Alba Iulia organizează duminică, 26 mai 2024, o nouă conferință duhovnicească. Invitat este un preot român…
În România există două entități “pe persoană fizică” autorizate de către serviciile securist-coldiste-koveşiste, serviciile externe și păpuşarii grei neomarxişti-globalişti…
În România există două entități “pe persoană fizică” autorizate de către serviciile securist-coldiste-koveşiste, serviciile externe și păpuşarii grei neomarxişti-globalişti, persoane…
