E mai bine fără creștinism cultural?

E-naltă până la Cer, Crucea Ta, brav Român, foto: Mihai Tirnoveanu

E-naltă până la Cer, Crucea Ta, brav Român, foto: Mihai Tirnoveanu

Print Friendly, PDF & Email

  Vorbim despre creștinism cultural atunci când morala publică acceptată în societate și legile emise de parlament țin cont de credința oamenilor, încearcă să o protejeze și chiar să o promoveze. Chiar fără să mai fie credincioși fervenți, oamenii încă poartă respect față de creștinism și de principiile morale pe care le promovează. Astfel înțeles, creștinismul cultural a fost prezent în lumea occidentală până după al Doilea Război Mondial, apoi treptat a început să dispară, mai accentuat după mișcările din 1968, pentru a se cere brutal, în prezent, eliminarea oricărei urme a sa prin mișcarea woke, din ultimii ani din Occident. Acum orice urmă de creștinism este îndepărtată din spațiul public, din toate referirile oficiale, în speranța că astfel va dispărea și din sufletele credincioșilor. Asistăm la o luptă împotriva creștinismului, în același fel în care era combătut și eliminat în țările comuniste, unde ideologia de stat era oficial atee. Se confundă laicitatea cu necredința și cu eliminarea elementelor de credință din orice manifestare publică, cu speranța că astfel va dispare și din sufletul oamenilor.

Necreștinii se bucură de această evoluție a lucrurilor, căci este în natura lor să dorească să elimine o cultură în care nu mai cred și care doar îi încurcă în urmărirea construirii unei noi societăți eliberată, își închipuie ei, de mituri și de religie. Dar și destui creștini sunt de acord cu asta, iar unele din argumentele lor merită luate în considerare.

Astfel, spun ei pe bună dreptate, credința nu e viabilă dacă este doar favorizată sau impusă de societate, dacă este o condiție pentru a avea acces la funcții, titluri sau resurse. Atunci când afirmarea pur formală a credinței aduce avantaje, în mod sigur vor crește ipocrizia și conformismul, vom avea falși creștini care vor mima credința pentru a beneficia de avantajele pe care le conferă statutul de credincios. În același sens, mai adaugă ei, ca efecte negative ale unui creștinism cultural acceptat, se va manifesta un creștinism gol de conținut, pur formal, fără o bază în inima omului. Afirmarea exterioară a credinței nu este totuna cu convertirea interioară. Oamenii s-ar conforma, dar nu s-ar transforma interior. Ba chiar, un creștinism impus va duce la o stare de saturație chiar pentru creștini, care vor căuta diverse forme de evadare din cadrele oficiale ale credinței. În schimb, atunci când statul nu caută să mai impună nimic, iar vocația credinței e asumată liber, vom avea un creștinism autentic. Prin urmare, am putem chiar să ne bucurăm că despre creștinism nu mai vorbesc nici politicienii, nici persoanele influente din societate.

Cum s-ar putea răspunde acestor obiecții împotriva a ce a însemnat o societate eminamente creștină cultural, venite chiar din partea creștinilor? Cel mai simplu și mai concludent răspuns este să se uite în jur, în alte țări (nici noi nu suntem departe) și să vadă cum arată o societate din care au fost eliminate și ultimele urme de credință: vulgaritate peste tot, consumism, bărbați care vor să devină femei, femei care vor să devină bărbați, avorturi până la stadii înaintate ale sarcinii – ba chiar, în unele locuri, și post-natal (!) – pornografie, degradare morală și decadență. Prăbușirea creștinismului, scoaterea principiilor creștine în afara legii și a comportamentului uman nu are nimic falnic, nimic pe care să îl putem numi progres. (…) – integral pe Alternativa de Bun-Simț.




Loading...
Copyright © All rights reserved. | CoverNews by AF themes.