A început CENZURA! Și soțului senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă i-a fost blocat contul de facebook!

A început CENZURA! Și soțului senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă, Silvestru Șoșoacă, i-a fost blocat contul de facebook! De acum ne-așteaptă dictatura „Ministerului Adevărului”, fix ca în distopiile lui George Orwell!

După cel de Al Doilea Război Mondial, George Orwell, un scriitor și jurnalist britanic, a scris unele dintre cele mai tulburătoare distopii despre destinul tiraniei în viitor, despre totalitarism și despre cum s-ar putea manifesta el dacă nu suntem atenți la semnele vremurilor și ne vom lăsa striviți sub cizmele dictaturii.

Ei bine, vremurile pe care le trăim noi azi ne fac tot mai mult să credem că suntem bietele personaje din romanele lui George Orwell: „Ferma animalelor” și „O mie nouă sute optzeci și patru”. Lipsa libertății este tot mai apăsătoare la început de mileniu trei în societatea actuală, iar dictatura își arată colții cu o ferocitate tot mai mare.

După ce senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă a fost supusă în ultima vreme unei cenzuri agresive din partea presei mainstream și din partea platformelor de socializare, iată că mai nou vine rândul și soțului acesteia, un cunoscut naționalist, un patriot care nu se dă în lături când vine vorba să apere interesele naționale, să-și asume eforturi și riscuri substanțiale pentru a salva tot ce încă se mai poate salva în această țară.

Începând de marți, 15 martie 2022, contul de facebook al domnului Silvestru Șoșoacă a fost blocat din motive necunoscute. Să fie din cauza faptului că Silvestru Șoșoacă este soțul senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă? Asta ar însemna deja o formă de poliție politică și sperăm să nu fie acesta motivul adevărat pentru un asemenea act de cenzură.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat!

2 Mai 1864 - Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de…

7 ore ago

Un istoric bulgar susține restaurarea Monumentului Eroilor Români de la Smârdan

Presa locală bulgară din Vidin relatează faptul că un istoric local sugerează ca Monumentul Eroilor…

13 ore ago

1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol

După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât…

2 zile ago

EXCLUSIV! Silvestru Șoșoacă reclamat AIUREA la CNCD pentru antițigănism?

Viața lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă nu este ușoară nici măcar după excluderea sa din propriul partid,…

3 zile ago

29 Aprilie 1459 – Tragerea în țeapă a negustorilor din Brașov, de către domnitorul Vlad Țepeș

La 24 aprilie 1459, peste 40 de negustori din Brașov au fost trași în țeapă…

4 zile ago

28 Aprilie 1502 – Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda”

La 28 aprilie 1502 Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui…

5 zile ago