libris.ro

Prefectul de Iaşi: Proprietarul Hanului Trei Sarmale va fi amendat. Haosul din zona de urbanism din municipiul Iași trebuie să înceteze!

Prefectul de Iaşi: Proprietarul Hanului Trei Sarmale va fi amendat. Haosul din zona de urbanism din municipiul Iași trebuie să înceteze!

Prefectul de Iaşi:Haosul din zona de urbanism din municipiul Iași trebuie să înceteze!

Încă de la debutul scandalului legat de demolarea neautorizată făcută de proprietarul fostului Han Trei Sarmale, ajuns acum un morman de moloz, prefectul de Iași, Cojocaru Petru Bogdan, a reacționat față de acest act îndreptat împotriva unui simbol identitar și cultural al Iașului, cum a fost cel reprezentat de Hanul Trei Sarmale.

Imediat după demolarea Hanului Trei Sarmale, prefectul de Iași a anunțat că având în vedere informațiile din spațiul public cu privire la demolarea Hanului Trei Sarmale, el a dispus realizarea unor verificări ample de către mai multe instituții deconcentrate.

„Am discutat deja cu reprezentanții Inspectoratului Județean în Construcții Iași, ai Agenției pentru Protecția Mediului Iași și ai Gărzii de Mediu Iași. Instituțiile deconcentrate vor verifica și vor stabili dacă au fost respectate toate prevederile legale, precum și dacă se impune luarea unor măsuri în privința lucrărilor de la Hanul Trei Sarmale. Haosul din zona de urbanism din municipiul Iași trebuie să înceteze.”

Cojocaru Petru Bogdan, prefect de IAȘI

Acum, la distanță de peste o săptămână, prefectul de Iași a anunțat că proprietarul Hanului Trei Sarmale nu doar că va fi amendat, dar s-a și dispus ca orice lucrare acolo să fie sistată temporar, după ce Hanul Trei Sarmale fusese demolat fără respectarea proiectul tehnic autorizat.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


“Am primit o parte din datele solicitate de la instituţii. Poate cel mai important este controlul efectuat de Inspectoratul de Stat în Construcţii, în urma căruia s-a dispus sistarea lucrărilor până la îndeplinirea tuturor măsurilor trasate de către inspectori. În urma primelor verificări s-a constatat că firma respectivă a executat lucrări de desfiinţare cu nerespectarea proiectului tehnic autorizat, fără instrucţiuni tehnice de execuţie şi post utilizare a construcţiei, urmând a fi aplicată o sancţiune contravenţională”,

Cojocaru Petru Bogdan, prefect de IAȘI

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info