Institutul Geologic al României a sărbătorit 150 de ani de la nașterea savantului român Gheorghe Munteanu-Murgoci

Institutul Geologic al României a organizat marți, 28 iunie 2022, la Muzeul Național de Geologie, manifestarea omagială dedicată aniversării a 150 de ani de la nașterea lui savantului Gheorghe Munteanu-Murgoci, întemeietor al școlii românești de pedologie, geolog și mineralog român.

Evenimentul a debutat în foaierul Muzeului Național de Geologie, din Șoseaua Kiseleff, în prezența d-lui Constantin Murgoci, strănepot al savantului român, urmat de depunere unei jerbe de flori la bustul acestuia, din partea Asociației cultural-știintifice „In memoriam Gh. M. Murgoci”, prezentarea de uniforme militare de epocă ale Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, alocuțiuni și comunicări privind întreaga activitate a reputatului geolog român.

Potrivit doamnei Ramona Bălășcuță, gazda acestui eveniment a fost Muzeul Geologic Național, alături de partenerii Asociația cultural-științifică „In memorian Gh. M. Murgoci”, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, Institutul Geologic al României, Facultatea de Geologie și Geofizică, Romfilatelia și Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului. „Pentru instituția noastră, evenimentul dedicat savantului român Gheorghe Munteanu-Murgoci este un omagiu adus întemeietorului școlii românești de pedologie și primului docent universitar în mineralogie din Românie, personalitate marcantă a științei și culturii românești. Evenimentul s-a bucurat de prezența amplă a unui public format din oameni de știință, specialiști și cercetători, dar și iubitori ai științelor naturale și geologiei.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Printre participanții la eveniment s-au aflat Excelența Sa, Domnul Emil Constantinescu, fostul președinte al României, membri ai Academiei Române, importanți oameni de știință și geologi români. Din programul manifestării a făcut parte și vizitarea unei expoziții temporare dedicate personalității lui Gheorghe Munteanu Murgoci, precum și acordarea unor distincții și plachete cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea savantului român. Romfilatelia s-a alăturat organizatorilor, prin realizarea unui întreg poștal intitulat „Gheorghe Munteanu-Murgoci, 150 ani de la naștere”.

„Gheorghe Munteanu Murgoci a fost unul dintre savanții de renume mondial ai României. După terminarea studiilor universitare, a plecat la specializare în Austria și apoi în Germania. Teza sa de doctorat (1900), tratând probleme de petrografie, a fost distinsă cu mențiunea „Magna cum laude” a Universității din München.

În 1903, Gheorghe Munteanu Murgoci a devenit primul docent universitar din România în mineralogie, în lucrarea sa tratând problema chihlimbarului românesc. A făcut călătorii de studiu în Anglia, America, Rusia și California. Din 1908 a activat ca profesor de mineralogie și geologie la „Școala națională de poduri și șosele” din București, iar când aceasta se transformă în „Școala Politehnică” îi este încredințată catedra de mineralogie (1920). Din 1923, a fost președinte al Comisiei Internaționale de Cartografie a Solului. A prezentat prima schiță de hartă agrogeologică a țării, la scara 1: 2500000, unde repartiția principalelor tipuri de sol apare cu o deosebită claritate, a descoperit noi minerale și zăcăminte de substanțe minerale utile și a elaborat teorii intrate în patrimoniul științei mondiale. Creația sa științifică cuprinde pe de o parte studiile sale de geologie-mineralogie-petrografie, precum și studiile sale asupra solurilor din România.

Alături de Nicolae Iorga și Vasile Pârvan, Gheorghe Munteanu-Murgoci și-a înscris numele printre fondatorii Institutului de Studii Sud-Est Europene din București. A fost membru corespondent al Academiei Române. În anul 1913, într-o sedință a “Asociației Sportive” (Federația Societăților Sportive din România – FSSR), profesorul Gheorghe M. Murgoci a făcut prima comunicare asupra cercetășiei. Împreună cu un grup de profesori, ofițeri, ziariști, oameni de litere și politicieni a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României”, a declarat domnul Constantin Murgoci, strănepotul savantului român.

de ANDREI POPETE PĂTRAȘCU | MAGAZIN CRITIC

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Lasă un răspuns

Next Post

Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, în noua viziune a arhitectului Dorin Ștefan: „imperfect, neregulat, umil, nepretențios și slab”

joi iun. 30 , 2022
Grupul Civic Gorj a intrat de curând în posesia unui document semnat de arhitectul Dorin Ștefan, cel care a realizat proiectul tehnic de „modernizare și reabilitare a zonei protejate a Ansamblului Monumental Calea Eroilor”. Documentul depus de arhitect la Inspectoratul de Stat în Construcții este în „conformitate” cu dezastrul de […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News