Mamă, înainte de a fi senator. Clișeul „beizadelei de politician”, dărâmat de senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă

Deși a avertizat încă de la începutul anului trecut că fiului ei i se „coace” o înscenare cu alcool sau droguri, sistemul și-a dus operațiunea de discreditare până la capăt, mergând pe mâna dictonului lui Iosif Vissarionovici Stalin: „Calomniaţi, calomniaţi, căci ceva tot va rămâne!ˮ

Înainte de a fi senator, înainte de a fi avocat, activist civic sau orice altceva, Diana Iovanovici-Șoșoacă rămâne o mamă. Și probabil că doar ea știe ce se petrece cu adevărat în sufletul ei după tot acest scandal din presă, în care sistemul folosește pentru a nu știu a câta oară clișeul „beizadelei de politician”, cu care a eliminat în ultimele trei decenii politicienii incomozi care nu dădeau „ascultare” stăpânirii.

Doar că senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă este un altfel de politician, cu care ei nu s-au mai confruntat până acum. Unul atipic. Un politician care în loc să-și folosească influența pentru a „ușura” obstacolele din calea progeniturii sale, își lasă fiul să primească în plin consecințele faptelor lui, și să răspundă din punct de vedere legal pentru ele. Tânărul a fost avertizat cu privire la expunerea politică a familiei, și cu toate astea a căzut în capcana pregătită dinainte de slugile sistemului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Dacă în timp ce senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă bate țara în lung și în lat să rezolve problemele oamenilor, multe dintre ele create tot cu largul concurs al DE-Serviciilor și a politicienilor agreați de sistem, cărora serviciile le țin trena și îi protejează de dosare penale, slugile sistemului se ocupă cu operațiuni și clișee ieftine prin care s-o calomnieze și s-o defăimeze, înseamnă că serviciile se ocupă cu chestiuni minore, neglijând probleme de siguranță națională precum sunt cele legate de securitatea energetică, alimentară și sanitară, etc.

Deși sufletul de mamă probabil îi dictează altceva, senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă nu își menajează deloc fiul, cum au făcut-o diverși politicieni de tristă amintire, dărâmând clișeul „beizadelei de politician”. Acesta a greșit și o să suporte consecințele faptelor sale, însă acțiunea de poliție politică este vizibilă până și din satelit.

Partidul S.O.S România și-a expus poziția față de această acțiune a sistemului, catalogând-o ca pe o înscenare la care a fost supus fiul senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă, lidera Partidului S.O.S România, o formațiune politică nouă, care a creat în ultimele luni o mișcare fantastică, o mișcare ce ia amploare pe zi ce trece în toată țara și printre românii din afara țării:

Partidul SOS Romania
Comunicat de presă, Partidul SOS Romania

În ziua incidentului, Doamna Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă și-a exprimat de asemenea opinia cu privire la această situație în care a fost implicat fiul său:

„LA NICI 24 DE ORE DUPA CE AM DESCINS LA S.R.I. SI AM SESIZAT ACEST SERVICIU CU ANCHETELE PRIVATIZARII MINTIA CU COOPERAREA AGENȚILOR SECRETI S.R.I. CARE AU DISTRUS ECONOMIA ROMÂNIEI, PRECUM SI INCA ALTE PROBLEME CU PRIVIRE LA SIGURANȚA NAȚIONALĂ IN CARE ESTE IMPLICAT SRI , BAIATULUI MEU I S-A INSCENAT UN DOSAR LA ORDIN POLITIC.

NICIO TV MASS MEDIA NU A PREZENTAT UNICUL DEMERS AL UNUI POLITICIAN IN 32 DE ANI IMPOTRIVA SISTEMULUI CORUPT!
Din 15 februarie 2021 anunț ca i se va înscena băiatului meu un dosar pt consum de droguri sau consum alcool. 4 echipaje de politie il asteptau la 8 dimineata, in timp ce eu eram la Iasi. Nimeni din presa nu mi-a acordat drept la replica. Ce nu va spune presa este ca au pus cainii de droguri pe el si i-au pus testul de droguri care a iesit negativ. Este sportiv de performanta, azi are meci in campionat. Sunt testati nonstop alcool si droguri. Norocul lui ca a fost insotit si de alti colegi, caci altfel ii plantau si alte lucruri, ca sa nu zicem droguri!
BRAVO SRI, AI ARATAT CA FUNCȚIONEZI!”, a postat pe facebook senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

LIBERALIZAREA PIEȚEI DE ENERGIE ESTE JAF ORGANIZAT! Cine jefuiește economia României?

lun sept. 19 , 2022
La data de 1 ianuarie 2021, piața de energie electrică din România s-a liberalizat complet. Cu alte cuvinte, a luat sfârșit monopolul pieței de energie, iar consumatorii (industriali, casnici etc.) urmau să nu mai plătească prețuri reglementate, supuse controlului statului, informează Active News. ”Odată cu liberalizarea, cetățenii vor fi protejați împotriva […]

Poate vă place și:

libris.ro