Plotin și școala neoplatonică romană – alexandrină – fragment
Întemeietorul neoplatonismului a fost Ammonius Saccas (purtătorul de sac) din Alexandria (cca 175-243 d.Hr.). Acesta s-a născut din părinți creștini, dar ulterior el s-a întors la păgânism[1]. Porecla „Sakkas” (purtătorul de sac) i s-a dat din pricină că își câștiga existența purtând saci. Hierocles îl numește ,, τεοδιδαχτος “. Fiind introdus în filozofia greacă, Ammonius devine apostat, fiindcă el avea convingerea, că marii filozofi greci au gâindit ideile religioase despre Dumnezeu și suflet cu mult înainte de Hristos. De aceea el credea că numai filozofii greci posedă adevărul desăvârșit și că, în ultimă analiză, totul este fundamentat pe un principiu divin unic. Ammonius n-a scris nimic, dar el a avut elevi vestiți: Origen Neoplatonicul, Origen creștinul, medicul Eustochius, Herrenius, Paullin Longinus și, cel mai vestit, Plotin.
Plotin: viata şi opera. Plotin s-a născut în 204 sau 205 în oraşul Licopolis (Egipt) şi a murit în 269 sau 270 d.Hr. Despre familia sa nu ştim aproape nimic, din pricină că Plotin n-a vorbit niciodată despre aceste lucruri, pe care el le dispreţuia, ceea ce ne aminteşte despre filozofii antici, pentru care patria. familia şi originea erau lucruri neesentiale[2] . În vârstă de 28 de ani, Plotin se dedică cu totul studiului filozofiei, ascultând cursurile celor mai vestiţi filozofi din Alexandria, dar nici unul nu-l mulţumi, până când într-o zi făcu cunoştinţă cu Ammonius Saccas: ʺAcesta este omul meu !ʺ. Plotin a rămas în preajma acestuia, până în 242 sau 243. Plotin a început abia la vârsta de 50 de ani să-şi expună în scris ideile. Îndemnat de către elevii săi, Plotin îşi expune ideile sale filozofice în 54 de disertaţii. Porphyrius a ordonat aceste disertaţii în 6 grupe de câte 6 cărţi sub titlul de Enneade, ce tratează despre cele mai înalte probleme ale spiritului uman: despre divinitate, raţiune, suflet, nemurire, libertate, frumuseţe şi adevăr.[3]
Pentru Plotin Dumnezeu este transcendent lumii, căci aceasta se află într-o sferă suprapământească. El se află deasupra lumii şi ca atare el nu poate fi sesizat cu ajutorul conceptelor. El este Unul, care mai e numit şi Binele, principul cel Dintâi şi chiar ʺProtos Teosʺ în care se fundamnetează unitatea fiinţei noastre şi a întregii multiplicităţi a vieţii, a lumii fenomenelor şi chiar a materiei. Pentru Plotin Dumnezeu este Absolutul, unitatea tuturor lucrurilor, valoarea tuturor valorilor, El nu este existenţa, ci temeiul întregii existenţe. ʺEl însuşi nu este însă nimic din cele ale căror principiu este. Căci atunci când ai spus: Binele, nu mai gândi şi nu mai adăuga nimic. Când ai scos deoparte fiinţa însăşi şi o iei astfel te va cuprinde uimirea; şi, îndreptându-te spre fiinţă şi zăbovind în ea, o vei înţelege şi vei pricepe măreţia ei, din aceea ce provine din ea. Şi când ai astfel în faţa ta Fiinţa şi o contempli în această formă pură, te va cuprinde uimirea.ʺ[4]
Pentru Plotin sufletul este o substanță imaterială care se poate despărți de corp, neîmpărțit, simplu și întreg, întreg în fiecare parte a corpului, deși începutul activității lui se află în creier. O idee curioasă a lui este că sufletul n-ar fi în corp, ci dimpotrivă corpul în suflet, ca organul acestuia, fiindcă abia sufletl face posibile funcțiunile corpului. Sufletul își formează corpul său, fără de care acesta din urmă n-ar putea fi ceea ce este. Plotin apără din toate puterile nemurirea sufletului și preexistența acestuia. Fiecare suflet are câte o idee în lumea ideală, fiindcă caracteristicile fiecărei individualități sunt determinate de câte o idee. Între individualitate și idee se afla logosul sufletului individual. Câte individualități umane, atâția ʺlogoiʺ în sufletul lumii, tot atâtea idei în spirit. Numărul acestor ʺlogoiʺ nu este infinit, fiindcă același număr de ʺlogoiʺ revine mereu și mereu în lumea senzorială, dar având de fiecare dată alte destine. Nemărginirea sufletelor și a spiritului constă tocmai în aceea de a putea începe mereu de la început. Interesant este că Plotin vorbește despre sufletul lumii în legătură cu timpul. De asemeni, filozofia nu este pentru Plotin un drum pe care se ajunge la o concepție teoretică asupra naturii lucrurilor, scopul acesteia nu este adevărul formal, ci ea trebuie să fie cel mai nobil drum spre Dumnezeu.[5]
Ioan Cioabă, 8 martie 2014
Urmăriți Glasul.info și pe Google News[1] Ibidem, pag. 316
[2] Ibidem, pag. 317
[3] Enneadele au apărut în versiunea latină editată de Marsilius Ficinius, Florenţa 1492
[4] Diac. Prof. Dr. Nicolae Balca, op.cit.,pag. 321-322, apud. Enneada, III, 1, VIII, c.9-10
[5] Ibidem, 329-330
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
