libris.ro

Ne-a părăsit Chichirău! E de rău, sau de bine? Naiba știe!

Ne-a părăsit Chichirău! E de rău, sau de bine? Naiba știe!

Madam Chichirău, spaima burlacilor și a buticurilor deschise non-stop a părăsit corabia USR, scheunând că nu mai e destulă „mișcare reformistă” pe la USR. Nu știu la ce se referă, căci acum trei ani când ne-am întâlnit pe pietonalul din fața primăriei ne spunea că ea vrea „harem de bărbați”. Poate că USR nu oferă asemenea servicii și de aici și dezamăgirea cucoanei, care s-o fi săturat să rămână tot fată mare. Vorba Danei Budeanu: „ce să faci cu niște fătălăi”? Probabil vrea și ea o „mișcare reformistă” mai virilă, mai „revigorată”.

Redăm mesajul lui madam Chichirău postat pe facebook, din care fiecare înțelege ce poate și dacă poate:

„Astăzi mi-am dat demisia din USR. Mișcarea reformistă a generației noastre trebuie continuată și revigorată, iar la USR motorul e cam gripat și nu mai trage. Când faci aceleași lucruri cu aceleași metode și aceiași oameni ani de zile și nu obții rezultate, e cazul să încerci altceva. N-am vrut să renunț la USR prea devreme, dar s-au acumulat destule dovezi că acum nu mai este prea devreme. Poate chiar puțin cam târziu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Avem nevoie sa regăsim vigoarea și dinamismul anilor trecuți. Avem nevoie de un partid suplu, cu structuri minime în teritoriu, cu candidați aleși pe sprânceană, ca în 2016, cu un proiect simplu și clar de reforme anti-corupție și pro-dezvoltare.

Partidele în sine, prin statutul lor care prevede nenumărate organe de conducere, ierarhii, funcții etc, se degradează și osifică – așa e de sute de ani în toate țările. SOLUȚIA este să avem o organizație care e partid doar juridic. Dar organizațional, să fie ceva orizontal, fără prea multe funcții, cu limite de mandate. Parlamentari – un singur mandat. Servești patria 4 ani și apoi mergi înapoi de unde ai venit. Dacă ai fost candidat de la acest partid, se presupune că ai venit dintr-un loc foarte bun unde te poți întoarce fără probleme. Primari și consilieri locali – două mandate. La nivel local, ai nevoie de mai mult timp să construiești ceva. În felul ăsta, nu se formează o “elită” inamovibilă a partidului, care rămâne acolo pentru funcții, chiar dacă ia decizii proaste / dezastruoase. Candidații știu dinainte că nu se vor căpătui din politică și că nu vor face o carieră din asta. Venim, servim patria, lăsăm pe alții. Între timp, cei care au fost primari sau parlamentari devin mentori pentru cei noi.

Așa văd eu generația noastră în politică. Un demers onest, autentic, suplu și adaptabil, multe partide noi care să facă pragul și să experimenteze noi moduri de organizare și metode electorale. Nu poți reîmprospăta vechea clasă politică (mamuți politici care au 55-65% combinat) cu un singur partiduleț de 10%. Dacă ai 5-10 partide noi, cu orientări ideologice diferite, dar democratice și oneste, atunci poate 2 se desprind și fac peste 15% fiecare și încep reînnoirea clasei politice în mod serios și semnificativ.

Mă frământă chestiunea asta de mult timp, dar mai intens de vreo doi ani, de la ieșirea USR de la guvernare. Au fost ceva speranțe post-guvernare, post-Cioloș, post-defuzionare, dar nu s-au materializat. Asta e. Nu e timpul de văicăreală, chiar dacă mă întristează teribil această despărțire. E timpul pentru acțiune! A venit timpul să investesc într-un proiect nou, mai suplu, mai inteligent, mai dinamic.

Rămân deputat și candidez la Primăria Iași. Cum am anunțat acum un an, nu voi mai candida la parlamentare, de la niciun partid, nici măcar de la unul nou. Două mandate sunt arhi-suficiente, dar sunt gata să fiu mentorul altora. Dincolo de asta, hai să vedem cum construim ceva mai mare și mai adaptabil. Vă invit la conversație pe cosettechichirau.ro”. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info