libris.ro

Avram Iancu a fost comemorat și la Satu Mare

Avram Iancu a fost comemorat și la Satu Mare

Eroul Național Avram Iancu a fost comemorat astăzi, 10 septembrie 2023 și la Satu Mare. S-au comemorat cei 151 de ani de la moartea ”Crăișorului Munților” printr-o acțiune de suflet organizată la bustul lui Avram Iancu din Piața 25 Octombrie Satu Mare de către Societatea Cultural Patriotică ”Avram Iancu”.

Au participat grupul de moți din Scărișoara Nouă, tulnicăresele din Ianculești, filiala Carei a societății Avram Iancu, reprezentanți ai Instituției Prefectului și ai partidelor PNL și PSD.

A fost intonat Imnul de Stat și Imnul Moților  în deschiderea manifestării, au urmat tulnicăresele din Ianculești  iar  un sobor de preoți a săvârșit  o slujbă de pomenire a Eroului Național Avram Iancu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


S-au depus coroane de flori și s-au rostit alocuțiuni. Momentele cultural-artistice au  fost asigurate de către grupul de moți din Scărișoara Nouă, de Alesio Bocrici de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Satu Mare, de Aida Negrea.

Radu Iancu, directorul cancelariei Prefecturii a dat citire  mesajului prefectului Radu Roca.

,,Tinerii de astăzi au nevoie de modele inspiraţionale şi trebuie să ştie că ţara noastră este astăzi un stat european modern datorită marilor oameni de stat care şi-au iubit ţara.

Avram Iancu, personalitate cu rol proeminent în istoria ţării noastre, intelectual condus de patriotism, a fost în acelaşi timp un om al acţiunii, care şi-a pus faptele şi talentul de avocat în slujba poporului şi a idealului de unire.

Eroul naţional transilvănean rămâne un model care trebuie făcut cunoscut şi generaţiilor viitoare. Din aceste considerente, Guvernul României anunță că 2024, când se vor împlini 200 de ani de la naşterea marelui revoluţionar paşoptist, va fi dedicat eroului naţional Avram Iancu. Merită respectul urmaşilor săi pentru idealurile pentru care a luptat şi, mai ales, pentru că şi-a câştigat locul în inimile tuturor românilor prin acţiunile sale.

E de datoria noastră să păstrăm vie memoria eroului nostru național și să milităm pentru unitate și bună înțelegere.

Acum însă la 151 de ani de la moartea sa se cuvine să-I păstrăm un pios omagiu și să-I mulțumim pentru ceea ce suntem noi acum în 2023 , românii din Transilvania”.

Trăiască Duhul lui Iancu!

Buletin de Carei

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info