La 24 septembrie 1944, în timpul luptelor dintre armatele ungară, sovietică și română, în Turda au fost asasinați 18 români.
Aceștia, în special femei și copii, se adăposteau de barajul de artilerie sub un pod de cale ferată. Au fost împușcați de militari unguri.
Un grup de 18 persoane, femei şi copii ce se adăposteau sub un pod de cale ferată pentru a evita focul de artilerie ce cădea asupra localităţii, au fost asasinaţi prin împuşcare de către militari unguri.
“Să iertăm, dar să nu uităm”, acesta este motto-ul de pe frontispiciul Monumentului Martirilor din Turda.
“Pentru dacă uităm, perim!”
“În centrul municipiului Turda, în Piața 1 decembrie 1918 se află un mic monument menit a-i eterniza pe martirii de la Turda din 24 septembrie 1944. Dezvelit în anul 1995 de către Consiliul Local Turda, monumentul este amplasat pe malul sudic al Pârâului Racilor, în unghiul sud-vestic al catedralei ortodoxe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, vizavi de casa de oaspeți aparținând unei vechi familii nobiliare românești, Rațiu de Noșlac. Pe monument, sub numele martirilor, este înscris următorul motto: “Să iertăm, dar să nu uităm”‘, spune într-un clip video dedicat martirilor de la Turda, domnul Ioan Ciorca
“În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata hortistă, în retragere din zona Turzii ocupată vremelnic, a ucis 18 localnici din cătunul Piatra Hărcana. Oamenii respectivi au încercat să se pună la adăpost de represiunea cotropitorilor siliți să se retragă, sub podul de cale ferată de la Petrilaca, în apropierea de Câmpia Turzii, pod aflat în la hotarul ce desparte comuna Viișoara, de Turda. Din păcate, nu au izbutit, vânduți fiind chiar de o parte dintre consătenii lor…”, se arată în descrierea aceluiaș clip video pomenit mai sus
Monumentul Martirilor din Turda comemorează 18 martiri (în vârstă între 7 săptămâni și 35 ani) uciși la Petrilaca (24 septembrie 1944) în apropiere de Turda de către armata ungară.
Acest monument din marmura albă cu o placă comemorativă (ridicat in anul 1995 de către Consiliul Local Turda), se află în Piața 1 decembrie 1918, în fața fostului magazin universal „Big”. Pe frontispiciul monumentului este inscripția “Să iertăm, dar să nu uităm”.
“Masacrul de la Hărcana (Turda) a fost săvârșit de către trupele militare maghiare, care au ucis 18 persoane de naționalitate română, bătrâni, femei și copii. Incidentul s-a petrecut la 24 septembrie 1944, într-un cătun situat la circa 10 km nord-est de localitatea Turda.
În noaptea de 22 și 23 septembrie 1944 un grup de civili de naționalitate română s-a refugiat din cătunul Hărcana pentru a evita confruntările dintre armata sovietică, armata română și corpurile de armată maghiare și germane. Grupul de circa 30 de persoane s-a adăpostit în cantonul de cale ferată din apropierea orașului Câmpia Turzii (cătunul Petrilaca) și au fost martorii la execuția consătenilor lor.
In dimineața zilei de 24 septembrie 1944, un grup de militari maghiari însoțiți de civili au trecut linia de cale ferată ducând cu ei 18 prizonieri, dintre care 12 copii cu vârste între 7 luni și 10 ani, adolescenți și 4 adulți, locuitori ai cătunului Hărcana care nu au plecat cu grupul inițial de refugiați. Civilii români au fost executați prin împușcare într-o groapă de obuze, lângă calea ferată iar apoi corpurile lor au fost stropite cu petrol și incendiate. Cei 12 copii proveneau din familiile Lăscău, Forgaci, Costea și Sălăgean. Cel mai mic copil ucis a fost Ionuț Forgaci în vîrstă de șapte luni.
În anii 1987-1988, unul din martorii oculari ai masacrului însoțit de fiul uneia dintre victime au identificat mormintele celor împușcați. Masacrul de la Turda a fost comemorat printr-o placă comemorativă ridicată cu sprijinul Consiliului Local al municipiului Turda și al Partidului Unității Naționale a Românilor (PUNR). Placa comemorativă amplasată în centrul municipiului în partea dreaptă a Catedralei Ortodoxe, este inscripționată cu numele victimelor și vârsta lor. Istoria masacrului de la Hărcana a fost consemnată în presa județeană și locală prin intermediul unor relatări ale martorilor oculari Vasile Bucur și Eugen Vescan, precum și prin relatările unor descendenți ai familiilor Forgaci și Lăscăua.”