Un jandarm a găsit în Teleorman un obiect confecționat în anul 1500 înainte de Hristos, Foto: Facebook / Jandarmeria Română
“Un jandarm a găsit în Teleorman un obiect confecționat în anul 1500 înainte de Hristos
Pasiunea colegului nostru, Dan, a scos la suprafață o adevărată descoperire arheologică.
Dan, alături de un alt prieten, au pornit într-o nouă aventură de descoperire a dovezilor istoriei ce zac îngropate în pământ de mii de ani.
Pe câmpurile Teleormanului, au început căutarea. După aproximativ două ore, semnalul transmis de detectorul său anunța un obiect valoros.
Dan lasă din mână unealta si începe să sape. La aproximativ 25 de centimetri, într-un bulgăre de pământ, a descoperit un obiect ce nu părea a fi din lumea noastră.
La marginea unei culturi de grâu, era ascuns în bulgărele de țărână, exact ca într-o capsulă a timpului, un vârf de lance, care datează din Epoca Bronzului Mijlociu, secolele XVII-XVI înainte de Hristos, adică de acum mai bine de 3700 de ani.
“A fost o întâmplare extrem de fericită pentru mine. Am avut rara șansă de a scoate la suprafață o parte din istoria mai puțin știută a lumii.” – ne spune Dan
După această impresionată descoperire, Dan a predat valoroasa moștenire către Muzeul Județean Teleorman, autoritatea care a certificat perioada de proveniență a vârfului de lance. Tot reprezentanții Muzeului spun că acest vârf de lance era considerat comoară și avea o semnificație culturală și socială deosebită.
De acum înainte, importanta descoperire arheologică va rămâne în patrimoniul Muzeului și, alături de ea, va sta și numele colegului nostru, cel care a redat lumii o parte a istorie de acum aproape 4 milenii.”, se arată în comunicatul postat pe pagina de facebook a Jandarmeriei Române
După alegerile din mai 2025 și instalarea coaliției USR-PNL-PSD-UDMR, condusă de președintele Nicușor Dan, România…
Declarațiile ministrului Educației, Daniel David, privind monitorizarea și raportarea profesorilor care răspândesc teorii ale conspirației…
Ultima întâlnire culturală a diasporei româneşti, dar şi unul din ultimele evenimente dinaintea crizei pe…
Domnule Ministru, Vă adresez prezenta scrisoare deschisă din preocupare pentru respectarea demnității instituționale și a…
A plecat la Domnul, lin ca nădăjduitoarea lumină a unui crepuscul auriu, la venerabila vârstă…
Angela Negrotă: Glasul poporului român cheamă la fapte: semnează pentru renașterea Capitalei! Români din București,…
Leave a Comment