Firmele străine primesc ajutoare de stat în timp ce firmele românești primesc taxe şi impozite mărite!

Firmele străine primesc ajutoare de stat în timp ce firmele românești primesc taxe şi impozite mărite, asta declară deputatul AUR Lilian Scripnic, considerând că Guvernul României duce o dublă măsură în politica economică.

„Situaţia Combinatului Siderurgic din Galaţi – Liberty nu ne poate lăsa indiferenţi, mai ales când se pune problema ca acesta să fie subvenţionat de către statul român.Nenumăratele dosare aflate pe masa instanţelor de judecată pentru recuperarea unor datorii de către cele aproximativ 900 de firme româneşti care au de recuperat bani de la Combinat, în valoarea totală de minim 100 milioane de euro (dar cel mai posibil în jur de 150 – 200 milioane Euro), sunt elocvente pentru situaţia complicată în care se află. Mai mult, consecinţele unui management defectuos nu trebuie suportate de statul român care, potrivit unor informaţii care circulă în diverse medii politice şi jurnalistice, se pegăteşte să gireze un împrumut al Liberty în valoare de 150 milioane Euro, care se intenţionează a fi contractat prin Exim Banca Românească.Informaţia se deduce chiar din Monitorul Oficial al României, în care apare publicată convocarea adunării generale a Combinatului pentru luna decembrie, având pe ordinea de zi „aprobarea contractării prin Exim Banca Românească, în numele şi în contul statului, a unui credit cu dobândă subvenţionată în scopul realizării de investiţii şi/sau capital de lucru, în termenii şi condiţiile prevăzute în schema de ajutor de stat, conform Normei SN3.15 Garanţii Eximbank în cadrul schemei de ajutor de stat UcrainaZ (NI-GAR-15l/0), în valoare de 150 de milioane de euro”. Cu alte cuvinte, Liberty intenţionează să solicite ajutor de stat pe motivul că a fost afectat de războiul din Ucraina.Suma datorată de Combinat bugetului de stat al României se vehiculează că ar fi de circa 3 miliarde de Ron, dar despre aceasta aştept informaţii certe de la Ministerul Energiei şi de la Ministerul de Finanţe, cărora le-am trimis întrebări parlamentare în acest sens, la care sper să primesc răspuns în cel mai scurt timp.Cât despre modul catastrofal în care statul român înţelege să trateze mediul de afaceri românesc, nu este prima dată când mă pronunţ. Am atras de mai multe ori atenţia şi am solicitat actualei guvernări să protejeze antreprenorii români. Normal ar fi ca firmele cu capital românesc să primească ajutor de la statul român. În schimb, ele sunt subjugate de creşteri de taxe şi impozite, pentru că asta face Guvernul în ultima perioadă. În orice caz, dacă se decide un ajutor de stat către o firmă cu capital străin, măcar în schimbul acestuia să se solicite acţiuni.Din felul în care Guvernul se pregăteşte să ofere pur şi simplu, din bugetul Statului, cele 150 de milioane de euro cu titlu gratuit, nu poate rezulta decât întrebarea: pe cine mai reprezintă Guvernul astăzi: ţara, poporul român sau pe alţii?”, se arată în declarația de presă a deputatului Lilian Scripnic

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

𝟏𝟎𝟓 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 ❞𝐙𝐛𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝟐𝟑 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟏𝟖❞

joi nov. 23 , 2023
„𝟏𝟎𝟓 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 ❞𝐙𝐛𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝟐𝟑 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟏𝟖❞ Astăzi, 23 noiembrie 2023, la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, a avut loc o ceremonie de comemorare a 105 ani de la realizarea marelui zbor, ❞𝒁𝒃𝒐𝒓𝒖𝒍 𝑼𝒏𝒊𝒓𝒊𝒊 – 23 𝒏𝒐𝒊𝒆𝒎𝒃𝒓𝒊𝒆 1918❞. Un reprezentat al municipiului Bacău a adus mesajul către municipiul […]
𝟏𝟎𝟓 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 ❞𝐙𝐛𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝟐𝟑 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟏𝟖❞. Foto: Facebook / Ion Dumitrel , CJ Alba

Poate vă place și:

libris.ro