După înfrângerea rușinoasă de la Mohacs a armatei ungare, teritoriul Ungariei a fost disputat vreme de aproape trei secole de Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic (n.r. austriac), dar și de Principatul Transilvaniei. Artizanul acestei reușite istorice este un transilvănean născut în județul Hunedoara, Gabriel Bethlen. Mama sa provenea din secuime și se numea Drusiana Lazăr, pe când tatăl său era venetic în Ardeal, venit de peste Tisa. Bun cunoscător al limbii române, a antrenat în războaiele duse pentru Principatul Transilvaniei atât armatele muntene și moldovenești în mai multe rânduri, recompensându-și pecuniar destul de generos aliații.
Ambițiile lui Gabriel Bethlen erau atât de mari încât titlul de principe al Transilvaniei i se părea prea puțin pentru el. A încercat pe tot parcursul vieții sale să fie rege: a încercat să fie regele Ungariei și a și reușit într-o oarecare măsură, efemeră, apoi a încercat să ocupe prin fine abilități diplomatice ba tronul Boemiei (n.r. Cehia), ba tronul Poloniei, ba chiar a dorit să stăpânească și Moldova și Muntenia, lovindu-se în egală măsură de opoziția domnitorilor români cât și a Imperiului Otoman.
Dar momentul de glorie a lui Gabriel Bethlen este cel de pe 6 ianuarie 1622, când prin Pacea de la Mikulov sau Pacea de la Nikolsburg, Imperiul habsburgic cedează principelui Transilvaniei şapte comitate din Ungaria în stăpânire viageră. Cu Imperiul Habsburgic, Gabriel Bethlen a purtat nu mai puțin de trei războaie. Deși și-a prezentat lupta împotriva imperialilor habsburgi ca fiind o luptă “pentru libertăți”, inclusiv religioase, atrăgând astfel sprijinul protestanților maghiari din Transilvania, războaiele erau duse din interes personal, pentru ambiția de a deveni rege. Nici nu conta unde: Ungaria, Cehia, Polonia, sau paradoxul cel mai mare …. Dacia. A fost unul dintre alogenii care visa la refacerea Daciei Mari cu el în rol de stăpânitor al tuturor provinciilor istorice românești. De altfel Gabriel Bethlen a și acordat câteva înlesniri românilor ardeleni pe timpul domniei sale, tocmai pentru a putea păstra pentru mai departe bune relaţii de vecinătate cu domnii ţărilor române de dincolo de Carpaţi.