Din Stenogramele ședintelor Biroului Politic al Secretariatului Comitetului Central al PMR (n.r. Partidul Muncitoresc Român), aflăm că la 27 aprilie 1956 Teohari Georgescu declara:
“Ana Pauker a susținut cu tărie în Biroul Politic că trebuie sa se elibereze pașapoarte tuturor persoanelor care vor să plece în Israel, afirmând că nu are nici un rost a împiedica emigrarile în masă”.
Pornind de la această afirmație ne-am dus și noi la sursă, la stenograme și este foarte interesant ce am putut să aflăm:
“Interesantă este poziţia României faţă de statul Israel, de organizaţiile sioniste internaţionale şi de cererile de emigrare făcute de evrei. La 18 februarie 1949 s-a discutat despre „agitaţia sionistă”. Teohari Georgescu a propus „să se dea drumul elementelor care nu se pot încadra şi prin partid şi cu ajutorul aparatului de stat să ne ocupăm de acei evrei care vor să se încadreze, dar care nu-şi găsesc locul în câmpul muncii”. Lothar Rădăceanu a apreciat că „nu va putea fi linişte atâta vreme cât va exista Jointul, pentru că agitaţia sionistă se alimentează cu banii Jointului”. O idee similară a susţinut Vasile Luca: ,,organizaţiile sioniste fac sabotaj economic, transfer de valută etc. şi trebuie desfiinţate ca duşmani ai Republicii şi tratate ca atare”. În legătură cu plecarea evreilor din România, problema i se părea lui Vasile Luca mai complicată: ,,dacă îi lăsăm să plece în masă, îngreunăm lupta democratică în Orientul Apropiat”. El a propus să fie lăsaţi să plece cei care aveau copii acolo, femeile, bătrânii şi în primul rând agitatorii. ,,De asemenea, să fie tăiată sursa banilor, să se tennine imediat cu Jointul, azilele să le preia statul şi să fie desfiinţate cantinele pentru oamenii sănătoşi. De asemenea, să se termine cu pachetele trimise din America”.
Ana Pauker aprecia că „americanii au realmente interesul ca evreii să plece în Palestina, pentru a avea acolo o armată de rezervă. Englezii au pus piciorul în toate ţările arabe şi arabii de acolo socotesc că englezii le apără interesele. Americanii îşi crează şi ei o bază din evrei, întâi pentru interesele lor proprii, şi apoi ca mai târziu împreună cu englezii să aibă o bază împotriva lagărului democrat. De aceea au şi pus la disipoziţia statului Israel un fond de 65 mii. dolari pentru emigrări”. Ea aprecia că din cei 350.000 de evrei existenţi în România, 300.000 „sunt agitaţi” din motive diverse: dezrădăcinaţi (cei ce fuseseră în Transnistria); „cei care şi-au vândut fabricile şi se consideră persecutaţi ca evrei”; mica burghezie care ,,mai avea o băcănie şi pe care acum nu mai poate să o aibă şi se consideră persecutată”.
Ana Pauker constata că „nu avem de-a face cu o populaţie care migrează de mizerie, aşa cum s-a întâmplat cu populaţia românească emigrată în America, ci cu o psihoză care s-a creat pe anumite baze”.
Gheorghe Gheorghiu-Dej a conchis: ,,cei care nu vor cu niciun chip să rămână, să nu-i ţinem cu forţa şi să le dăm drumul”. Astfel se dădea cale liberă emigrării evreilor din România. Dar chestiunea nu era simplă, deoarece între cei care cereau să plece se aflau şi mulţi membri de partid. La 31 august 1949 existau 7.000 cereri de plecare, dintre care 1.000 ale unor membri de partid.
Ana Pauker declara: ,,Nu putem ţine oamenii cu sila”.” (Sursa, Arhivele Naționale ale României)