La 9 octombrie 1946, Mircea Vulcănescu a fost condamnat la opt ani de temniță grea. În ianuarie 1948 i s-a respins recursul menținând pedeapsa din 1946.
“Cu toate că era atât de bolnav, chinuit de tuberculoză, la 20 aprilie 1951 este ridicat de la Penitenciarul Aiud de către organele de Securitate. La 25 aprilie 1951 Direcţia Generală a Penitenciarelor din Ministerul Afacerilor Externe, Serviciul Evidenţei trimite adresa nr. 9947 Direcţiunii Generale a Securităţii Statului: ,Penitenciarul Jilava prin raportul 8540/ 1951 ne înaintează un referat medical din care se constată că deţinutul internat politic Vulcănescu Mircea suferă de pleurezie stîngă cu stare generală rea pentru care i se recomandă internare la Spitalul Văcăreşti.
Răspunsul, evaziv, va grăbi moartea lui Mircea Vulcănescu:
“Raportaţi relaţii complete şi avizul dumneavoastră cu privire la transferarea de la Penitenciarul Jilava la Spitalul Penitenciarului Văcăreşti a deţinutului Vulcănescu Mircea Aurel, funcţionar, fiul lui Mihai şi al Mariei, bolnav de pleurezie”.
Adresa din 26 mai 1951 a Direcţiunii Generale a Securităţii – regiunea Bucureşti retează orice posibilitate de supraveghere a bolii pulmonare:
“La ordinul dumneavoastră din 10 mai 1951 raportăm următoarele: întrucît din fişa personală a susnumitului ce o posedă la Direcţiunea Generală a Securităţii Statului, fără a se cunoaşte motivul reţinerii, nu putem aviza transferarea sa de la Penitenciarul Jilava la Spitalul Penitenciarului Văcăreşti”
“Vulcănescu a murit pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămâni. Șeful temnicerilor de la Aiud l-a pedepsit mutându-l din celula condamnaților într-o celulă din cetățuia închisorii, în care a petrecut o noapte pe un ger de -20 de grade. Avea 48 de ani și a lăsat un îndemn:
„Să nu ne răzbunați!””.
Preluare: Buletin de Carei
