Octavian Goga despre maghiarizare: „Trebuia să bag de seamă să nu mă facă un fel de ienicer al civilizaţiei ungureşti”
La data de 29 mai 1914, Octavian Goga este ales membru corespondent al Academiei Române. Avea să devină peste cinci ani membru titular din 4 iunie 1919, pentru ca mai apoi, în perioada 1 iunie 1929 – 30 mai 1932, să fie chiar vicepreşedinte al Academiei Române.
Deși era român transilvănean, Octavian Goga a atras atenția Academiei Române și activitatea sa creatoare a primit din partea Academiei Române mai multe forme de recunoaștere. În anul 1905 i se acordă premiul Herescu-Năsturel al Academiei pentru vol. Poezii, iar la 29 mai 1914 devine membru corespondent al Academiei Române.
“Din cauza represiunilor îndurate din partea autorităților ungurești, dar și din pricina neînțelegerilor cu vechea conducere P.N.R., Octavian Goga trece în România, rămânând și activând în București pe toata perioada neutralității României”.
Cum a atras Octavian Goga atenția Academiei Române
Încă de pe băncile școlii, Octavian Goga citeşte poezii patriotice şi protestatare în şedinţele “Societăţii de lectură” a şcolii. Debutează în Tribuna (1897), publică în Tribuna literară şi Familia, poezii semnate Octavian, Tavi şi Sfinx, începând să se facă remarcat.
Se duce vestea despre isprava din clasa a VIII-a când părăseşte Sibiul, împreună cu Ion Lupaş, după un incident cu profesorul de istorie Tompa Arpad (1898) şi se înscrie la liceul românesc din Braşov, unde era director Virgil Oniţiu. În anul 1905 ajunge să facă parte din comitetul de conducere al Luceafărului și în același an este remarcat și premiat de Academia Română cu premiul Herescu-Năsturel al Academiei pentru vol. Poezii.
În anul 1914, anul debutului Primului Război Mondial, Octavian Goga devine tot mai vocal împotriva abuzurilor stăpânirii maghiare:
“Statul naţional maghiar este după părerea mea o ficţiune de drept public.”
Octavian Goga
Supranumit “poetul pătimirii noastre”, Octavian Goga transpunea în scrierile sale antimaghiare toată durerea și suferința, toate patimile neamului nostru ostracizat, abuzat, nedreptățit, umilit, închis, torturat, schingiut, ucis, jefuit, maghiarizat, deposedat de credință, de limbă, de posesiuni, etc.
Iată ce scria în 1892 atunci când urma cursurile liceului de stat din Sibiu (n.r. azi Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”), revoltat de atmosfera tot mai intensă și mai brutală a procesului de maghiarizare din instituțiile de învățământ din Transilvania:
„Curând, pe măsură ce primeam noţiunile de cultură străină, mi-am dat seama că trebuie să instrumentez un proces de eliminare conştientă, pentru ca această cultură, pe care o primeam, să nu mă facă un fel de ienicer al civilizaţiei ungureşti. Trebuia să bag de seamă ca această instrucţie zilnică să fie de esenţă pur cerebrală, fără să atingă resorturile intime ale sufletului şi fără să lase urme în conştiinţa mea naţională”.
Octavian Goga
Într-o conferinţa rostită la Teatrul Naţional din Cluj, Octavian Goga punea din nou accentul pe “otrava bine preparată a unei civilizaţii străine“, intruziunea agresivă a limbii și culturii maghiare impuse cu de-a sila poporuluir român majoritar din Transilvania:
“Vă reamintiţi, desigur, toţi cari aţi trecut prin furcile caudine de ieri, ce era pentru noi poezia lui Eminescu, ori versurile lui Coşbuc! În camerele de studenţi, când ne bătea la tâmple sângele adolescenţii, când respiram otrava bine preparată a unei civilizaţii străine, strofele lor ni se înfigeau ca vârful de cuţite în nervi, cântau în toată fiinţa noastră în vremea disertaţiilor savante şi ne reintegrau în ideea de rasă cu o putere elementară.”
Octavian Goga
