Corupția asediază învățământul Mehedințean: posturi vândute și abuzuri deconspirate

Funcțiile de conducere din cadrul instituțiilor educaționale sunt esențiale pentru buna desfășurare a activităților didactice și administrative. Abuzurile de putere și corupția în aceste instituții pot avea consecințe grave asupra calității educației și asupra încrederii publicului în sistemul educațional.

În data de 12.06.2024, directoarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Mehedinți, numită la conducere cu susținere politică, deși există suspiciuni că nu îndeplinea toate condițiile legale de numire pe post, a fost prinsă în flagrant primind suma de 5500 de lei, fiind suspectată de primirea unor foloase necuvenite. Din aceste motive, Direcția Națională Anticorupție (DNA) Craiova a dispus “punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile”. Direcția Națională Anticorupție a menționat că, în acest moment, nu poate oferi mai multe informații, neclarificând dacă inspectorul școlar general, numit politic și care nu a promovat concursurile anterioare organizate de Ministerul Educației, pentru ocuparea unui post de conducere din ISJ Mehedinți, este implicat în vânzarea de posturi la CJRAE Mehedinți sau la alte instituții din județul Mehedinți. De asemenea, nu a oferit un răspuns privind motivul pentru care nu a fost emis un comunicat de presă imediat după acțiunea DNA Craiova, comunicatul fiind transmis doar la solicitarea din partea noastră, a CSM, respectiv a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Am contactat-o direct pe directoarea CJRAE Mehedinți pentru un punct de vedere, iar aceasta a afirmat că suma de 5500 de lei a fost găsită în geanta ei, banii fiind însemnați cu inscripția “mită”. Ea a susținut însă că nu reprezintă mită sau foloase necuvenite. La întrebarea dacă i-au fost băgați banii fraudulos în geantă, aceasta a răspuns negativ, menționând că martorul denunțător ar fi avut să-i dea niște bani. Totuși, ea nu a putut să specifice motivele pentru care denunțătorul ar fi avut să-i dea bani sau ce datorii ar fi avut acesta față de ea și de altfel a evitat să răspundă sincer demersului nostru jurnalistic. De asemenea, directoarea nu a negat că în trecut ar fi făcut presiuni asupra denunțătorului, dar a considerat că era îndreptățită să ia banii și să amenințe, susținând că i s-ar fi cuvenit acele sume și că denunțătorul a fost prins cu „nereguli” în activitatea profesională. De altfel am solicitat și un punct de vedere de la ISJ Mehedinți, însă nu am primit răspuns.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


apiland.ro

Precizăm că directoarea este cunoscută ca fiind foarte apropiată de anumite persoane politice, precum și de Alin Tomoescu, inspectorul școlar general, delegat, al ISJ Mehedinți, asupra căruia planează suspiciuni privind neîndeplinirea condiției de cadru didactic titular, nefăcând dovada parcurgerii unui modul de psiho-pedagogie si de astfel este suspectat ca ar fi obținut in mod nelegal examenul de definitivat în învățământ și că nu ar avea, în ultimii cinci ani calificativul Foarte Bine, ceea ce îl face incompatibil cu funcția de inspector. Aceste aspecte se pare că au fost semnalate de cadre didactice din județul Mehedinți la Ministerul Educației, însă de luni de zile, reprezentanții acestui for educațional nu au clarificat aceste aspecte, privitoare la legalitatea angajării în învățământ a domnului Alin Tomoescu. Directoarea CJRAE și inspectorul școlar general au fost implicați și în campania politică, în favoarea primarului Marius Screciu și a domnului Aladin Georgescu, iar în prezent, acțiunile lor par să contravină legii și investigațiilor organelor de cercetare penală, pe care se pare că doresc să le înșele și astfel să reușească să se sustragă rigorilor legii penale.

De remarcat este că Alin Tomoescu, inspectorul școlar general, a avut o justificare similară, la acuzația că, a solicitat și a primit foloase necuvenite, în perioada 2019-2023, de la domnul Felix Godeanu, directorul legal al Școlii Gimnaziale Grozești, pentru a fi lăsat în pace să-și exercite funcția de director și pentru a nu-l exclude din învățământ. Motiv pentru care acesta l-a pus să semneze declarații de primire a banilor, i-a făcut transferuri bancare și s-a asigurat că va avea probe relevante pentru a demonstra abuzurile comise împotriva sa. În anul 2023, când i-a spus clar, domnului Tomoescu Alin, că-l va denunța și nu mai este de acord să-i ofere foloase necuvenite, ba mai mult că se va opune angajărilor ilegale din cadrul Școlii Gimnaziale Grozești, domnul Felix Godeanu a fost demis abuziv, exclus din învățământ și se pare că posturile au fost efectiv vândute, relevantă fiind angajarea ilegală a fiicei primarului comunei Grozești, în ciuda faptului că nu au scos postul la concurs și că au fost candidați ce nu au primit post, ce au avut rezultate mai bune la concursurile de ocupare a posturilor, organizate chiar de ISJ Mehedinți.

Relevante pentru tupeul și gradul de pericol social, demonstrat de către membrii grupului infracțional, sunt susținerile domnului Rapcea Alin, inspector de educație fizică și sport, în ciuda faptului că a reușit performanța de a pica de trei ori consecutiv examenul organizat pentru ocuparea unui post de conducere în unitățile de învățământ, care spunea, pe pagina personală de Facebook: “îți spun public că ești doar o gâză mică lătrătoare și nu ai ce să-mi faci”. Mai mult, domnul Godeanu Felix a primit multiple mesaje de amenințare cu moartea, în perioada 2019-2023, prin care s-a încercat intimidarea acestuia.

Reamintim că la nivelul județului Mehedinți nu este prima dată când sunt probleme majore în cadrul sistemului de învățământ, condus vremelnic de Alin Tomoescu. Astfel, în anul 2022, s-a constatat că a fost fraudat examenul de BAC din sesiunea din august, în mod masiv, o parte dintre cei vinovați, majoritatea membri ai PSD Mehedinți, nefiind deranjați, chiar dacă au fost consemnate aspecte relevante și în raportul corpului de control al Ministerului Educației și se vede clar, pe camerele de supraveghere, că anumiți membri ai comisiei au dus răspunsurile elevilor, o dată cu codurile de anonimizare. De altfel, s-a încercat fraudarea concursului de directori din sesiunea septembrie 2022, încercându-se să se promoveze ilegal doi actuali inspectori (Rapcea Alin și Danciu Dorina). Mai mult, la Școala Gimnazială Grozești, a fost demis directorul care a promovat concursul și se pare că ar fi fost vândut postul de director unei persoane care nu îndeplinește condițiile de ocupare a postului, care ulterior a angajat, în mod ilegal mai multe persoane, inclusiv o persoană care a obținut nota 3,30 la concursul organizat de ISJ Mehedinți. Aceste aspecte reies și din ordonanța de declinare a competenței către DNA Craiova, din dosarul nr. 1128/232/P/2023, primită în data de 20 mai 2024, care precizează: „prin numirea noului director al Școlii Gimnaziale Grozești, Dicu Andrei, care a aderat la grupul infracțional organizat și coordonat de Alin Tomoescu, în calitate de inspector școlar general, putând să se continue cu angajările ilegale prin trafic de influență, primirea de foloase necuvenite și cu scopul de a se folosi ilegal banii Școlii Gimnaziale Grozești, sume de bani obținute din proiectele finanțate din fondurile europene”.

Felix Godeanu a câștigat procesul privind concedierea sa abuzivă, instanța hotărând: “Admite contestația. Dispune anularea deciziei nr. 25/09.10.2023 emisă de intimată, cu consecința repunerii contestatorului în situația anterioară emiterii actului de concediere. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data încetării contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, la care se adaugă dobânda legală de la data scadenței și până la plata efectivă.” (sentința civilă nr. 1521 din 06.06.2024, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 6268/63/2023), însă încă nu a fost repus în drepturile legale, chiar dacă aceasta este deja executorie.

În concluzie, ne întrebăm care sunt motivele pentru care Ministerul Educației nu a demis conducerea ISJ Mehedinți și de ce autoritățile nu iau măsuri concrete de stopare a fraudelor din învățământul mehedințean, precum și a daunelor aduse societății mehedințene. Este esențial ca Ministerul Educației și alte instituții competente să intervină prompt pentru a asigura integritatea procesului educațional, prin demiterea celor implicați, organizarea de concursuri transparente și monitorizarea strictă a activităților din cadrul acestor instituții.


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Lasă un răspuns

Next Post

În urma sesizării OCDL, IKEA renunță la marcajul rutier LGBT

sâm iun. 15 , 2024
În urma sesizării OCDL, IKEA renunță la marcajul rutier LGBT. Dacă la începutul săptămânii eram întâmpinați la IKEA Timișoara pe un „covor” curcubeu – pentru că trecere de pietoni, potrivit legislației în vigoare în România, nu putea fi vorba – iată că la început de weekend s-a reintrat în legalitate, IKEA […]

Poate vă place și:

libris.ro