Ivan Illich și deșcolarizarea societății

septembrie 9, 2019

Ca de obicei, la început de an școlar, românii devin specialiști în pedagogie și în științele educației, mai ales politicenii, ziariștii și prompteristele. Toți, într-un limbaj de lemn fie laudă, fie deplâng starea sistemului educațional românesc. Până și o făcătură stângistă de inspirație franceză intitulată pompos Consiliul Național al Elevilor își dă cu părerea. Trebuie să precizez de la început că sistemul românesc nu este nici mai rău, nici mai bun decât sistemele educaționale din celelalte țări membre ale Uniunii Europene. Are calități și defecte. Ceea ce lipsește sistemului educațional european este individualizarea educației și existența unor rețele alternative. Ele sunt descrise de unul dintre cei mai fascinanți filozofi ai secolului XX, Ivan Illich.

Ivan Illich, filosof libertarian austriac și preot romano-catolic, s-a născut la 4 septembrie 1926, în Viena. Tatăl, inginerul Ivan Peter Illich, era catolic croat, iar mama, Ellen născută Regenstreif-Ortlieb, era evreică sefardă. Bunica sa maternă era din Texas. A studiat la Universitatea din Florența (biologie și mineralogie), teologie și filozofie la Universitatea Pontificală din Roma (1942 – 1946) și istoria medievală la Universitatea din Salzburg. A obținut un doctorat cu o disertație despre istoricul britanic Arnold Toynbee. În 1951, a devenit preot paroh într-unul dintre cele mai sărace cartiere din New York – Washington Heights, la acea vreme un loc al imigranților din Puerto Rico. La 30 de ani, a fost numit vice-rector al Universității Catolice din Puerto Rico, poziție pe care a reușit să o păstreze câțiva ani înainte de a intra în conflict cu Vaticanul. În 1959, a călătorit în toată America de Sud pe jos sau cu autobuzul. În 1960, s-a stabilit la Cuernavaca, Mexic, și a fondat în 1961 Centrul Intercultural de Documentare, unde a organizat cursuri de limbă și cultură dintr-o perspectivă antiimperialistă pentru misionari și alți studenți. Illich vorbea fluent din copilărie, fără accent, italiana, spaniolă, franceză și germană. Ulterior a învățat la fel de bine limba croată, greaca veche, latina, portugheză, hindi, engleză, arabă și rusă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

A murit la 2 decembrie 2002, la Bremen, Germania. Illich a avut o mare influență ca lector și profesor în anii ’70 -’80; popularitatea sa a fost determinată de demersul critic radical, privind educația de masă și sistemul de sănătate, argumentând că beneficiile multor tehnologii moderne și aranjamente sociale erau iluzorii și că, în continuare, astfel de evoluții au subminat prin auto-suficiență libertatea și demnitatea oamenilor. El a acuzat atât instituționalizarea, cât și manipularea aspectelor de bază ale vieții. Cartea, care l-a adus în atenția publicului pe Ivan Illich, a fost Deschooling Society (1971), un discurs critic radical asupra educației, așa cum este practicat în economiile „moderne”. Dând exemple despre ceea ce el consideră ca fiind ineficiența educației instituționalizate, Illich s-a poziționat pentru educație autodirijată, susținută de relații sociale intenționate, în aranjamente informale fluide. Ivan Illich a prezentat școlile ca locuri în care consumismul și supunerea față de autoritate erau primordiale, iar învățarea autentică a fost înlocuită de un proces de avansare prin ierarhii instituționale însoțite de acumularea în mare parte de cunoștințe fără sens „Școala este agenția de publicitate care te face să crezi că ai nevoie de societate așa cum e” spune Ivan Illich. În locul școlii obligatorii de masă ar fi de preferat să se adopte un model de învățare în care cunoștințele și abilitățile sunt transmise prin rețele de relații informale și voluntare. Educația universală numai prin școlarizare nu este posibilă. Nu ar fi posibilă nici dacă ar fi încercată prin intermediul unor instituții alternative construite pe stilul școlilor actuale. Nici atitudinile noi ale cadrelor didactice față de elevii lor, nici proliferarea hardware-ului sau software-ului educațional (în sală sau în dormitor), nici, în sfârșit, încercarea de a extinde responsabilitatea pedagogului până la a-și asumă viața elevilor săi nu vor oferi educație universală. Căutarea actuală a noilor metode educaționale trebuie axată pe crearea de rețelele educaționale care măresc posibilitatea fiecăruia de a transforma fiecare moment al vieții sale într-unul de învățare și partajare a cunoștințelor. Ultima frază clarifică ceea ce sugerează titlul – că instituționalizarea educației tinde spre instituționalizarea societății și că ideile de dezinstituționalizare a educației pot fi un punct de plecare pentru o societate dezinstituționalizată. Cartea este mai mult decât o critică – conține sugestii pentru o reinventare a învățării în întreaga societate și viață. Este deosebit de frapant apelul său (în 1971) pentru utilizarea tehnologiei avansate pentru a sprijini „rețelele de învățare”. Illich s-a opus și susținătorilor educației pe piața liberă, considerându-i drept „cea mai periculoasă categorie de reformatori educaționali”. Găsiți cartea, într-o excelentă traducere datorată lui Adrian Costache, aici.

P.S.: Românii au devenit specialiști nu numai în educație și medicină, dar și în anchete judiciare. Aș propune ca, pentru a face economie la buget, de acum înainte anchetele să fie efectuate la televizor și în presa scrisă de către diletanți comentatori, politicieni sau invitați. Această precizarea nu are nicio legătură (sau poate are) cu modul de dezbatere al cazului Caracal. (Vasile Astărăstoae)

sursa foto: americanaffairsjournal.org

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Lasă un răspuns

Next Post

Rolul partenerului în susținerea femeii însărcinate și a mamei este esențial...

sâm aug. 17 , 2024
Ești însărcinată? Suntem alături de tine! Consiliere gratuită și sprijin concret. Sună la *8282 Rolul partenerului în susținerea femeii însărcinate și a mamei este esențial în buna evoluție a sarcinii și în dezvoltarea armonioasă a bebelușului. De aceea, noi facem eforturi mari pentru a susține nu doar mamele, ci și […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News