Vă oferim mai jos primul capitol al volumului Ideile au consecințe de Richard M. Weaver, o capodoperă a gândirii conservatoare, o carte publicată la 1948, mai actuală în fiecare zi, ca toate marile cărți. De asemenea, vă invităm să citiți comentariul lui Horațiu Pepine despre apariția cărții și eseul autobiografic al autorului, Dincolo de liberalism.
Aceasta e încă o carte despre destrămarea Occidentului. Caut să abordez două lucruri care în genere nu se prea pomenesc în literatura aflată în plin avânt pe acest subiect. În primul rând, voi prezenta o relatare a acestui declin bazată nu pe analogie, ci pe deducție. Voi porni de la premisa că lumea e inteligibilă și omul e liber, iar aceste consecințe pe care le resimțim acum nu sunt produsul biologiei sau al vreunei alte legități, ci pur și simplu al alegerilor neînțelepte. În al doilea rând, mă avânt în a propune, dacă nu o soluție completă, cel puțin începutul uneia, cu convingerea că omul nu trebuie să urmeze o analiză științifică atât timp cât se declară moralmente neputincios.
Privind la lumea căreia vreau să-i adresez aceste gânduri, mărturisesc că am fost în primul rând izbit de dificultatea de a face oamenii să accepte anumite premise. Dificultatea aceasta se datorează în parte mult răspânditei teorii a istoriei de sorginte Whig, care postulează că punctul cel mai avansat în timp reprezintă și culmea dezvoltării umane, concepție susținută fără îndoială și de teorii evoluționiste, care sugerează minților simple un soi de trecere necesară de la simplu la complex. Totuși, adevăratul bucluc pare să zacă undeva mult mai adânc. Este problema de-a dreptul năucitoare, dacă e să reducem la cazuri concrete, a încercării de a face oamenii să distingă între bine și rău. Posedă oare oamenii de azi o scară a valorilor suficient de rațională încât să poată vedea aceste adevăruri prin prisma inteligenței? Avem motive să declarăm că omul modern a devenit un idiot moral. Atât de puțini sunt cei care se mai sinchisesc să-și anali-zeze viețile sau să accepte mustrarea care vine din recunoașterea faptului că sunt într-o stare decăzută, încât se pune întrebarea dacă oamenii mai înțeleg ce înseamnă superioritatea unui ideal. Se poate presupune că orice raționament abstract ajunge, cu asemenea oameni, să fie irosit de-a dreptul; dar ce să mai spui atunci când chiar adevăruri de natura cea mai concretă le sunt puse în față și ei sunt tot neputincioși în a face diferența sau a trage învățăminte din ele? Timp de patru secole, fiecare om și-a fost nu doar propriul preot, ci chiar propriul profesor de etică, iar consecința este o anarhie care amenință chiar acel minim consens de valoare necesar politicului.
Desigur că avem o justificare în a spune despre vremurile noastre: dacă ar fi să cauți un monument al nebuniei, privește în jurul tău. În zilele noastre vedem orașe întregi abrutizate și vechi credințe lovite de moarte. Am putea să ne întrebăm, cu cuvintele apostolului Matei, dacă nu cumva suntem confruntați cu „un necaz așa de mare, cum n-a mai fost de la Facerea lumii”. Mulți ani ne-am mișcat cu o încredințare trufașă că omul și-a cucerit o poziție de independență care a făcut ca vechile constrângeri să devină inutile. Iar acum, în prima jumătate a secolului XX, în culmea progresului modernității, ne confruntăm cu izbucniri de ură și violență fără precedent; am văzut națiuni întregi sfâșiate de război și transformate în lagăre de pedeapsă de către cuceritorii lor; vedem cum jumătate din omenire privește la cealaltă jumătate ca la niște criminali. Pretutindeni, simptome ale psihozei de masă. Și, lucrul cel mai grozav dintre toate, iată că încep să apară baze diferite de valori, astfel încât unicul nostru glob e divizat între lumi care se bat în înțelegeri diferite. Aceste semne de dezintegrare stârnesc spaima, iar spaima duce la disperate zbateri izolate pentru supraviețuire, care în final reușesc doar să grăbească procesul amintit.
La fel ca Macbeth, omul occidental a luat o decizie malefică, ce a devenit cauza finală și eficientă a altor decizii la fel de malefice. Am uitat oare întâlnirea noastră cu vrăjitoarele din pustie? Ea s-a petrecut la sfârșitul secolului al XIV-lea, iar ceea ce vrăjitoarele i-au spus protagonistului acestei drame a fost că omul se va putea împlini numai dacă va abandona credința lui în transcendent. Puterile întunericului lucrau într-un mod subtil, ca întotdeauna, învăluindu-și profeția în forma aparent inocentă a unui atac împotriva universaliilor. Biruința realismului logic în marea dezbatere medievală a reprezentat evenimentul crucial din istoria culturii occidentale; din aceasta au decurs apoi acele consecințe care coboară până la noi, sub forma decadenței moderne.
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsAș putea fi acuzat aici că simplific peste măsură procesul istoric, însă tind să cred că politicile conștient adoptate de oameni și de guverne nu sunt doar aduceri la nivelul rațiunii a ceea ce au adus anumite forțe obscure. Ele sunt mai degrabă extrase din cele mai profunde idei despre destinul omului și au o putere mare, chiar dacă nu lipsită de obstacole, de a determina cursul călătoriei noastre.
În acest sens, îl menționez pe William de Occam ca fiind cel mai nimerit reprezentant al unei schimbări care s-a prăvălit peste concepția despre realitate a omului în acel moment de răscruce a istoriei. William de Occam a fost cel care a lansat fatidica doctrină a nominalismului, care neagă existența reală a universaliilor. Triumful lui a constat în decăderea termenilor universali, care au devenit simple denumiri de folosit după bunul plac. Întrebarea cea mai mare a fost dacă există o sursă de adevăr mai înaltă decât omul și independentă de el; iar răspunsul la această întrebare este decisiv pentru definirea viziunii asupra naturii și a destinului umanității. Rezultatul practic al filosofiei nominaliste a fost negarea realității percepute de intelect și substituirea ei cu realitatea percepută de simțuri. Odată cu schimbarea produsă în distingerea a ceea ce este adevărat, întreaga orientare a culturii a luat o cotitură, iar acum ne aflăm pe drumul empirismului modern.
E ușor să-ți acoperi ochii în fața însemnătății unei schimbări doar pentru că s-a petrecut departe în timp și e abstractă în natura ei. Aceia care nu au descoperit faptul că viziunea asupra lumii e cel mai important element în gândirea omului, în gândirea oamenilor care compun o cultură, ar trebui să ia seama la tot alaiul de împrejurări care au decurs de aici într-o succesiune perfect logică. Negarea universaliilor aduce cu sine negarea a tot ce transcende experiența omului. Iar negarea a orice transcende experiența înseamnă în mod inevitabil – găsindu-se, totuși, căi de ocultare a acestui proces – negarea adevărului. Odată cu negarea adevărului obiectiv, nu mai este scăpare din brațele relativismului concentrat în postulatul „omul este măsura tuturor lucrurilor”. Vrăjitoarele au vorbit cu acel limbaj echivoc oracular atunci când i-au spus omului că, prin alegerea pe care o va face, el se va putea realiza într-un mod desăvârșit, pentru că ele de fapt inițiau un curs care duce la separarea omului de realitate. Așa a început acea „urâciune a pustiirii” care apare azi ca un sentiment de înstrăinare față de orice adevăr dinainte fixat. – integral pe anacronic.ro.
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
