Cătălin Ghițuleasa: Scurtă analiză pe marginea unei noi bijuterii poetice a doamnei Beatrice Sorescu – „Căutări”

,,Drumul îmi e lung, fără de popas” (Beatrice Sorescu)

„Neavând de lucru” (vezi George Coșbuc „Scara”), am recitit creațiile literare scrise în ultimele săptămâni și am observat că am ignorat poezia, astfel că am decis să mă ocup chiar azi de un domeniu pe care-l îndrăgesc nespus, așa cum urmăritorii și prietenii au putut constata de mult. Mă rog, unii dintre prieteni, foarte puțini dintrei ei iubind poezia. Nu-i criticăm, întrucât „de gustibus non disputandum est”. Or, noi respectăm cu religiozitate acest principiu, chiar de-ar fi să pereat mundus.

În „Căutări”, Beatrice Sorescu se întreabă și întreabă, preocupată de aceleași probleme ce-l neliniștesc pe „omul întrebător” al lui Petre Țuțea: relația individ-lume, relația cu natura, cu Dumnezeu. Acea ,,conștiință neliniștitoare a morții și a neantului”, specifică existențialismului lui Heidegger. Pentru poetă, viața este un dureros și nesfârșit șir de experiențe, de întrebări, de năzuințe – „un drum lung, fără de popas”. Nu pot să nu-mi amintesc, citind acest vers plin de profunzime al Beatricei Sorescu, de o capodoperă a literaturii universale – „Călătorul” (Rabindranath Tagore): „Drumul călătoriei mele este lung; calea pe care o am de străbătut este fără sfârșit”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Pe acest drum rătăcim, căutăm, reflectăm, preocupați de a găsi „poarta” ce duce la salvare, la regăsire:
Călătorul trebuie să bată la toate PORȚILE înainte de a AJUNGE LA A SA.
Trebuie să rătăcim prin toate LUMILE din AFARĂ pentru a ajunge în sfârșit la TEMPLUL cel mai lăuntric.” (Tagore)

Subliniem că analiza ,,in extenso” a acestei bijuterii poetice nu poate fi făcută pe Facebook, astfel că ne vom opri aici cu interpretarea. Trimiterile la filosofie, teologie și literatură sunt numeroase( în concepția noastră, evident), însă spațiul nu ne permite o asemenea abordare exhaustivă. Pentru toți cei interesați, promitem că vom relua și dezvolta ideile expuse aici, în cadrul unui eseu pe care-l vom publica într-un nou volum (ar fi al doilea). – continuarea pe presaliberaonline.com.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Lasă un răspuns

Next Post

NOAPTEA DE IAD A BEIRUTULUI: 8 ORE DE BOMBARDAMENT CONTINUU

Dum sept. 29 , 2024
By Alexandru Mihail Libanul și întreaga lume arabă sunt în șoc după ce Hezbollah a confirmat sâmbătă moartea secretarului general Hassan Nasrallah. Dar civilii libanezi sunt îngroziți după ce distrugerea în masă a fost declanșată de avioanele de război israeliene peste noapte. Atacurile au continuat asupra suburbiilor sudice ale Beirutului, […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
libris.ro