14 noiembrie 1897 – Țăranii români din Curtici au întâmpinat “procesiunea millenară” cu furci de fier în mâni și cu strigăte de „Să trăiască „România noastră!” Nu ne trebuie țară ungurească”!

Unul dintre procesele care au nemulțumit peste măsură suflarea ungurească din zona Aradului la sfârșitul secolului XIX a fost Procesul de agitație din 14/26 Noiembrie 1897 de la Tribunalul din Arad. Începând cu 1867, deși minoritari în zonă, ungurii organizau niște ample manifestări prin care să sărbătorească închipuiții “1000 de ani de stăpânire ungurească” în Transilvania și în Banat, niște manifestări obsesive prin care ungurii forțau istoria și mersul natural al lucrurilor chiar și în locurile unde erau într-o evidentă minoritate.

Ungurii transformaseră deja de câteva decenii aceste manifestări într-un soi de tradiție a sfidării nemaghiarilor, încercând să forțeze nemaghiarii să asiste și să participe la acest gen de manifestări pe care ei o numeau “procesiunea millenară”, ba chiar aveau nesimțirea să le impună nemaghiarilor și să le placă și să ovaționeze astfel de manifestări mizerabile, ca în cadrul unui ritual de umilire a băștinașilor cu o continuitate de mii de ani pe aceste meleaguri.

Samavolniciile ungurilor deveniseră atât de grave încât ajunseseră să folosească jandarmii unguri pentru a-i sancționa pe nemaghiarii care nu “sărbătoreau” cei așa ziși 1000 de ani de stăpânire maghiară a Transilvaniei și a Banatului, cu predilecție pe români, care erau amendați, arestați, bătuți, torturați, umiliți sub diverse pretexte sau învinuiri închipuite. Fiecare astfel de “procesiunea millenară” era prilejul ungurilor de a se da în stambă și a săvârși tot felul de blestemății și samavolnicii la adresa românilor.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


libris.ro
14 noiembrie 1897 - Țăranii români din Curtici au întâmpinat "procesiunea millenară" cu furci de fier în mâni și cu strigăte de „Să trăiască „România noastră!" Nu ne trebue țară ungurească"!
14 noiembrie 1897 – Țăranii români din Curtici au întâmpinat “procesiunea millenară” cu furci de fier în mâni și cu strigăte de „Să trăiască „România noastră!” Nu ne trebue țară ungurească”!

Ei bine, anul 1897 a fost un adevărat șoc pentru unguri pentru că mizeriile lor s-au întors ca un bumerang asupra lor, trezindu-se cu o ceată de țărani români cu furci de fier în mâini, care nu numai că au refuzat să ia parte la serbare, ci pe deasupra au întâmpinat procesiunea millenară cu furci de fier în mâni și cu strigăte de „Să trăiască „România noastră!” Nu ne trebue țară ungurească”!.

Redăm un text din presa vremii care descrie evenimentul care i-a bulversat pe ungurii din Arad și “procesiunea lor milenară”:

“Procesul de agitație din 14/26 Noemvrie 1897 (La Tribunalul din Arad). Acuzați: O mulțime de Români din Curtici, învățători, țerani, flăcăi, etc. Substratul acusei. Au fost denunțați că, în vara anului 1896, când administrația și puținii unguri, evrei și maghiarofoni din acest sat românesc au arangeat o serbare millenară, acuzații nu numai că nu au luat parte la serbare, dar au demonstrat și au amenințat chiar contra serbării, intâmpinînd procesiunea millenară cu furci de fier în mâni și cu strigăte de „Să trăiască „România noastră!” Nu ne trebue țară ungurească”! Au fost achitați, martorii acuzației neputând dovedi nimic positiv și contrazicându-se unii pe alții.”

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

14 Noiembrie 1234 - Papa Grigore al IX-lea era îngrijorat în anul 1234 că ungurii, sașii și alți străini se românizau, părăsind catolicismul și trecând la ORTODOXIE

joi nov. 14 , 2024
La 14 noiembrie 1234 Papa Grigore al IX-lea îl îndeamnă printr-o scrisoare pe Bela, fiul lui Andrei al II-lea, regele Ungariei, să-i readucă pe românii-valahii (Walati) din Cumania sub ascultarea episcopului catolic al Cumaniei: “Vei sili pe Valahi să primească pe episcopul catolic!”. În corespondență papală a fost un act din 1234 emis de Papa […]
14 Noiembrie 1234 - Papa Grigore al IX-lea îl îndeamnă printr-o scrisoare pe Bela, regele Ungariei, să-i readucă pe valahii din Cumania sub ascultarea episcopului catolic al Cumaniei

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News