1 Decembrie este Ziua Națională a României și este important să amintim și să evidențiem cele cinci mari Uniri realizate pe spațiul carpato-danubiano-pontic.
Este prin urmare momentul să punem împreună imaginea luminoasă a unificatorilor de Țară. Am în vedere realizarea primului stat dac centralizat și independent sub conducerea lui Burebista (82-44 î.Hr.); realizarea noii uniri a dacilor de către regele erou Diuparneus-Decebal (87-106 d.Hr.); unirea celor trei țări medievale românești de Mihai Viteazul (27 mai 1600); Unirea Principatelor Române ale Moldovei și Țării Românești și întemeierea statului național modern român sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza (5 și 24 ianuarie 1859 – 11 februarie 1866) și realizarea statului național unitar român prin Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, eveniment încununat de ceremonia Încoronării Suveranilor României Mari ‒ Ferdinand I și Maria ‒ la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922.
Burebista a fost «cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia» ‒ potrivit inscripției din Dionysopolis ‒ iar istoricul Strabon afirmă despre el că: „Ajuns în fruntea neamului său […] l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât în câțiva ani a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine, ajungând să fie temut chiar și de romani.”.
Despre Decebal istoricul Dio Cassius afirma: «Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor».
În magistrala piesă de teatru «Decebal», scrisă de Mihai Eminescu, acesta îi atribuie lui Decebal cuvintele «Deși dușman ‒ îți zic bine-ai venit! Eu dușmanii nu-i urăsc… îi bat.».
Herodot «părintele istoriei» afirma de altfel despre geți că sunt «cei mai drepți și mai viteji dintre traci» iar oratorul și filosoful grec Dion Chrysostomos (Gură de Aur) din Prusa (40-120 d.Hr.): afirma că „Spre deosebire de romani care luptau pentru putere și avere, dacii luptau pentru dreptate și libertate”. În acest context a realizat Decebal noul stat dac iar cu ultimul său gest tragic și-a îndemnat poporul să lupte pentru Patrie chiar cu prețul vieții. Un astfel de gest este unul exemplar, just și nobil deoarece un dac – și cu atât mai mult un rege dac – nu se lasă prins, umilit, înrobit. Este un exemplu care evidențiază cuvintele poetului roman Quintus Horațiu Flacus (65-8 î.Hr.): „Zestrea cea mai de seamă a tânărului dac este cinstea părinților.
Mihai Viteazul este eroul național care a înfăptuit prima unire a celor trei țări medievale românești. Istoricului italian Jean Henri Abdolonyme Ubicini (1818-1884) reliefează magistral fapta sa: „Mihai triumfase asupra tuturor dușmanilor săi. Stăpân pe trei principate, el reunea sub autoritatea lui toată vechea DACIE; puterea lui era recunoscută și confirmată de împăratul Germaniei. Chiar și Poarta îi trimise steag de domnie, sabia și sceptrul, embleme ale investiturii sale ca principe al Moldovei și Transilvaniei…”. Mihai Viteazul este un exemplu de responsabilitate până la sacrificiul suprem pentru realizarea unui ideal ‒ cel al unirii tuturor românilor într-un singur stat.
Alexandru Ioan Cuza este Domnul Unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească. Această măreață înfăptuire s-a realizat prin dubla sa alegere ca Domn, în 5 ianuarie 1859 în Moldova și în 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
La înmormântarea Domnului Unirii, la Ruginoasa în 17/29 mai 1873, Mihail Kogălniceanu evidenția faptul că domnia sa a fost una luminoasă în istoria neamului și că „nu greșelile l-au îndepărtat, ci faptele sale mari”, concluzionând: „Nu este în lumea aceasta totul deșertăciune, rămâne ceva statornic; rămân faptele mari, care sunt nepieritoare”.
Inimoasa Regină Maria, în vâltoarea Primului Război Mondial afirma: „Am România în gând, inimă și suflet”; „Odată am fost străină pentru acești oameni; acum sunt de-a lor, şi, deoarece vin de atât de departe, am fost prin acest lucru mai în măsură de a le vedea calitățile şi defectele”; „Oamenii noștri politici încă nu sunt pregătiți să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârșăvia omenească în general, şi a guvernelor şi administrațiilor în particular, mă izbește cu o putere copleșitoare şi îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van”; dar „Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranță”.
Prin lupta și jertfa ostașului român, prin victoriile din anul 1917 din triunghiul vitejiei românești: Mărăști – Mărășești – Oituz, sub deviza «Pe aici nu se trece!» românii au arătat că știu să lupte pentru un ideal.
Cadrul internațional al realizării Marii Uniri din 1918 este reliefat de următoarele realități istorice: participarea efectivă a României la Primul Război Mondial, de partea Antantei, partea victorioasă și respectiv destrămarea imperiilor învinse: german, austro-ungar și turc, precum și prăbușirea Imperiului Țarist în urma revoluțiilor din anul 1917. Având în vedere dreptul la autodeterminare al popoarelor, ca nou principiu de drept internațional, promovat de președintele SUA, Woodrow Wilson în «Cele 14 puncte», prin autodeterminare s-a constituit statul național unitar român, deoarece prin organele lor reprezentative și adunări plebiscitare românii din provinciile românești aflate vremelnic sub stăpânire străină au hotărât unirea cu Regatul României:
- Unirea Basarabiei – în 27 martie / 9 aprilie 1918
- Unirea Bucovinei – 15/28 noiembrie 1918
- Unirea Banatului – 18 noiembrie / 1 decembrie 1918
- Unirea Transilvaniei – 18 noiembrie / 1 decembrie 1918
Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen domnind ca «un bun român» a fost numit și «Întregitorul» și «cel Loial» pentru că a realizat cu sprijinul poporului român Idealul cel Mare al Unirii tuturor românilor într-o singură Patrie «de la Nistru pânʼ la Tisa». Față de această realitate istorică regele Ferdinand I afirma: «Mulțumesc Atotputernicului că mi-a îngăduit, ca prin vitejia ostașilor mei, să pot contribui la această măreață faptă. Trăiască România Mare, una şi nedespărțită!».
Prof. VLAD CORNEL
