Extremiștii maghiari, șucăriți că secuii s-au îngrămădit la bere gratis, dar la Valea Uzului n-au vrut să vină

Deși la Miercurea Ciuc se spera la o campanie de marketing nemaivăzută pe meleagurile României, cu bere gratis și o petrecere de pomină stropită din belșug cu băutură, cu mâncare, și cu muzică ungurească, organizatorii manifestării au fost crunt dezamăgiți după ce au constatat că berea Csíki Sor era “înapoiată” de către consumatori sub o formă puțin diferită chiar pe bannerele cu reclamă ale Fabricii de bere Csíki Sor.

Extremiștii maghiari au fost chiar și mai dezamăgiți, ba chiar șucăriți pe faptul că la Cimitirul Internațional al Eroilor de la Valea Uzului au fost “doar o mână de unguri, și ăia aproape toți bătrâni, trecuți bine de prima tinerețe”, iar aici s-a mobilizat toată tinerimea și suflarea secuiască.

Secui returnând berea gratis pe bannerele de reclamă ale celor de la Csiki Sor, Foto: Magyar Hang
Secui returnând berea gratis pe bannerele de reclamă ale celor de la Csiki Sor, Foto: Magyar Hang

Kilometri întregi de mașini, coloane nesfârșite de mașini care se scurgeau de-a lungul drumurilor europene, a drumurilor județene și chiar a celor de țară, spre Ciucul de Jos, venind spre mulțimea de la evenimentul anunțat de Fabrica de bere Csíki Sor (n.r. eveniment cu bere gratis)”, a notat presa locală de limbă maghiară

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Au existat și reacții extrem de critice chiar din partea unor reprezentanți ai comunității maghiare la adresa dezastrului public petrecut la acest eveniment cu bere gratis:

“Doar atât spune: Rușine!
Pe gratis bere și băutură, v-ați împins unul pe altul pentru bere și băutură gratis, dar dacă trebuie să faceți ceva pentru o cauză publică adevărată (pentru voi), unde ați fost când la Valea Uzului au fost profanate mormintele strămoșilor noștri și pe frații noștri i-au alungat de acolo! Dacă doar jumătate dintre voi ar fi fost acolo când a trebuit, uau, am fi putut transforma lumea din colțurile sale!”, a scris pe facebook Magyar ne feledd Erdély a hazánk

Dar una dintre cele mai înverșunate reacții a extremiștilor maghiari, plină de năduf și chiar de disperare, a atins paroxismul: “Sincer cred că nu merităm nici o „autonomie” după aceea și nu mă mir dacă pierdem drepturile noastre existente”, au susținut cei de la Magyarellenesseg.com după paranghelia cu bere gratis.

“Miercurea Ciuc – mănânc GRATUIT, beau. Într-o altă imagine, Valea Uzului și cele câteva zeci, în mare parte în vârstă (!) Oameni care încercau să protejeze cimitirul de o manifestare șovină. O imagine spune mai mult de o mie de cuvinte, despre ceea ce am devenit. Personal, îmi este foarte rușine de relatarea tuturor celorlalți despre propria conștiință … Sincer cred că nu merităm nici o „autonomie” după asta, și nu mă mir dacă pierdem drepturile noastre existente, deoarece imaginea de mai sus este o reflectare perfectă a importanței pentru noi a materialului, a confortului, a mâncării, a băutului și a distracției gratuite, cum ar fi, să zicem, să luptăm pentru ceva, pentru supraviețuirea neamului nostru, pentru moștenirea strămoșilor noștri, pentru copiii noștri. Putem să-l speriem pe Dan Tanasă, pe politicieni, țara întreagă sau pe oricine, dar, în cea mai mare parte, rezistența, bătălia cu prigoana primitivă de pe facebook, sunt toate epuizate. Văzând acest lucru, dușmanii noștri se pot așeza și se potoli, face orice putem! Foarte frustrant.”, a scris pe facebookMagyarellenesseg.com

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Biserica Sfântul Mihail din Cluj, loc de omagiere pentru comunitatea maghiară a unuia dintre cei mai odioși criminali de război

mie oct. 2 , 2019
Potrivit Gazeta de Cluj, după liturghia oficiată la Biserica „Sf. Mihail” din Cluj-Napoca, un criminal de război a fost omagiat în cadrul evenimentului Zilele Bisericii Sfântul Mihail din Cluj, desfășurat pe 28 și 29 septembrie 2019. Este vorba de Albert Wass, condamnat la moarte în contumacie de Tribunalul Cluj pentru că […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News