Vineri, 15 Mai 2020, de la ora 18:00, Liga Studenților – LS IAȘI a organizat la sediul fostei Securități(Bulevardul Carol I, Nr. 3) din Iași comemorarea studenților și elevilor, precum și a tuturor luptătorilor anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948.
Aproximativ 20 de persoane, în grupuri de câte trei, au trecut rând pe rând și au aprins lumânări lângă clădirea fostei Securități din Iași, situată pe Bulevardul Carol I. Au fost rostite câteva alocuțiuni în memoria celor care au avut de suferit de pe urma regimului comunist, s-a cântat “Hristos a înviat” și s-a ținut un scurt moment de reculegere.
Citiți și: 15 Mai 2020 : La Iași are loc Comemorarea Martirilor și Mărturisitorilor din temnițe comuniste
“În noaptea de 14 spre 15 mai 1948 mii de elevi și studenți au fost arestați de autoritățile comuniste pentru convingerile lor naționale și pentru credința lor creștină. Mulți dintre ei aveau să moară martiric în închisorile regimului, mărturisindu-l pe Hristos până la ultima suflare. Dar și mai mulți au reușit să supraviețuiască iadului din închisori, spre a ne da mărturie întru nădejdea Învierii.
Doi dintre ei, Mircea Dumitrescu și Traian Popescu „Macă”, feriți de Securitate, au redactat un manifest pentru tinerii de astăzi după eliberarea lor din închisoare. Ascuns până după 1989 în zidul unui bloc, un exemplar ne-a parvenit și nouă și vi-l redăm aici:
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsIstoria unui neam este, în mare măsură, răspunsul pe care acesta îl dă provocărilor mediului înconjurător. Dacă un astfel de răspuns nu există, identitatea națională s-a pierdut.
Istoria unui neam este, în mare măsură, răspunsul pe care acesta îl dă provocărilor mediului înconjurător. Dacă un astfel de răspuns nu există, identitatea națională s-a pierdut.
Înțelegându-și menirea și adoptând-o, cei ce își asumă conducerea societății sub toate aspectele ei – vor rămâne înscriși în CARTEA NEAMULUI, ca personalități, grupuri sociale și, mai ales, ca generații reprezentative.
Istoria Românilor nu este lipsită de asemenea situații. Generațiile eroice au modelat sufletul neamului, au creat cultură, legislații, filozofie, și au dat în esență răspunsul național la chemarea lui Iisus: Creștinismul românesc.
Noi, cei ce ne-am confruntat cu evenimentele anilor `40-`60, suntem și noi o generație reprezentativă a neamului nostru.
La o jumătate de veac de la acele timpuri, monografia generației tinere – studenți și elevi – care a fost supusă unei decapitări asemenea celei aplicate întregului spectru politico-cultural național al epocii, nu este cunoscută.
O generație nu este numai o vârstă biologică, ci o stare de spirit caracterizată prin răspunsurile date problemelor cu care se confruntă națiunea, într-o perioadă dată. Apreciem că „Generația de la 1948” și-a adus aportul în frământările cruciale ale acelor timpuri.
Tineri și mai puțin tineri, de la elevi de liceu și studenți, la cei cu răspunderi familiale, purtând greul războiului anticomunist cât și cel al recuceririi Ardealului de Nord, toți acești membri ai generației noastre s-au confruntat cu atentatul la ființa istorică și geografică a poporului Român. Ei au trebuit să răspundă la încercarea de a i se falsifica spiritualitatea și cultura, prin desființarea instituțiilor de bază ale societății și rupere a firului unei istorii bimilenare. Totul era atacat.
Originea românilor nu mai era geto-daco-romană, iar limba prezentată ca o formă neoslavă.
Familia ca instituție de bază a societății a fost atacată fiind supusă la o încrâncenată luptă între părinți și copii. Aceștia erau învrăjbiți împotriva părinților, cărora li se recunoștea doar meritul de a-i fi conceput, restul – educația, poziția în societate – revenind statului. Părinți și copii, soți, frați și rude erau cuprinși în păienjenișul supravegherii reciproce diabolic dirijat în afară prin obligațiunea delațiunii ridicată la rang de virtute, de înaltă rațiune de stat.
Armonia socială, prezentată, ca și familia, drept minciună, țăranii, muncitorii, intelectualii, fiind obligați să se supună războiului „luptei de clasă” și organizați a se denigra reciproc.
Tradițiile au fost interzise sau mistificate.
Forța care a unit generație de generație, religia creștină, prezentată ca un opium dat oamenilor și înlocuirea prin cele mai abjecte metode de denigrare, cu materialismul științific, ucigător al libertății spirituale, distrugător al idealurilor și al bunei creșteri.
În fața acestui cataclism, cunoscând anticipat consecințele lui, s-a ridicat ca un zid de apărare Generația de la 1948. Această generație nu a fost o generație anti-, ci una de apărare, o generație scut.
Afirmăm că ea a aparținut neamului românesc, pentru că nu i-a trădat aspirațiile și i-a onorat valorile cu manifestări proprii patriotismului sau spiritual și biologic. Concepția sa de viață a fost cea constată de-a lungul vremurilor la voievozi și cărturari, având ca temelie creștinismul românesc, relevat și prin Generația de la 1922, reacționând spontan contra celor care atentau la legea și tradițiile noastre.
Când teritoriul național, pământul strămoșesc ne-a fost călcat, această generație nu a ezitat să-și pună viața chezășie că „pe aici nu se trece”.
Ea a fost strivită nu numai la figurat, ci și la propriu.
S-a luat drumul muntelui ca de atâtea ori în vremuri de bejenie pentru neamul românesc, sau calea închisorilor. S-a apărat din munții și pădurile noastre ceea ce comunismul ataca cu mare virulență satul românesc.
Vârfurile studențimii și elevilor, datorită atitudinii lor de apărători, în care s-au înrolat fără reticență – li s-a tăiat posibilitatea de formare profesională, la care le dădea dreptul calitățile intelectuale pe care le dovediseră cu prisosință.
Coborâți în iadul închisorilor, spiritul lor viu inteligent, nu a pierit ci, fecundat de vrăjmășiile vieții, s-a cristalizat, s-a rafinat.
Din promiscuitate, din brutalitate, din cea mai cruntă mizerie, din torturi, din atacarea cea mai abjectă a ființei umane, a germinat o puternică sensibilitate și dorința de frumos, iar din minciună dorința de apărare a adevărului, cu prețul vieții.
Când peste sufletele lor curate s-a aruncat mocirla și veninul cel mai ucigător, rezultatul a fost răsărirea unei pleiade de zeci și sute de poeți.
Când se urla mai înfiorător decât urletul unei haite de lupi, din mințile și sufletele celor schilodiți răsăreau cântece de duioșie sau de îmbărbătare, melodii care uneori nici nu cântau suferința sau rănile suferite ci simpla nostalgie a iubirilor neîmplinite, de multe ori bucuria presupusei revederi cu cei dragi, și totul învăluit în implorare a Divinității, care nu-i părăsise.
Aceasta a condus la convertirea suferinței în creație. Generație de sacrificiu. Epopee scrisă cu sânge.
Dar supraviețuitorii acestei generații nu și-au spus ultimul cuvânt, deși calvarul lor nu a încetat odată cu ieșirea lor din tranșeele luptei de apărare a identității neamului românesc. Eliberați în masă începând cu primăvara lui 1964, acești „foști tineri” încearcă să-și vindece rănile fizice, dar mai ales pe cele sufletești, din anii monstruozității pe care o ură nemărginită a deslănțuit-o.
Analizându-și cu luciditate înfrângerile, punându-le la picioarele Crucii lui Iisus, știind că înfrânt ești decât dacă nu-ți mai poți regăsi libertatea spirituală deci personalitatea, acești tineri tânjeau și după împlinirea vieții personale și profesionale. Ieșiți din închisori într-o „lume” care nu îi voia, care se ferea de ei, care îi privea ca pe morții-vii, acești „foști tineri” au înfrânt adversitățile unei structuri organizate pe principii străine neamului nostru, și-au reluat locurile în amfiteatre și în fața comisiilor de examene. Au studiat cu seriozitate și capacitatea lor intelectuală deosebită s-a impus. A fost o adevărată competiție între durerea personală și setea de înfăptuire, care a condus la realizări superioare celor ce nu au cunoscut drama generației noastre. Unii au luat studiile de la început, schimbându-și chiar profilul profesional, terminând pe primele locuri sau chiar șefi de promoție, alăturându-se tinerilor de care îi despărțea o generație.
Au devenit ingineri, medici, profesori, preoți, mulți preoți monahi, alții meseriași de elită – de data aceasta cu studii.
Aceste realizări nu au fost rezultatul unei munci de rob, a fricii de structurile statale comuniste, ci ale unei firești nevoi de a trasa o urmă în istoria imediată, dar și a viitorului. Martori a celor afirmate sunt grupurile în mijlocul cărora am trăit, am muncit și pe care le-am condus, cu toate că niciodată nu li s-au recunoscut oficial meritele evidente. Nu, aceasta nu a existat pentru foștii deținuți politici. Și aceasta în pofida faptului că mulți au obținut brevete de inventatori, punându-și amprenta gândirii lor creatoare în fiecare nucleu în care au lucrat. În înfăptuirea lor au fost mânați de sentimentul permanenței, sentimentului istoric că, „apa trece pietrele rămân”. Acum la vârsta senectuții, ei nu-și doresc decât împlinirea idealurilor pe care le-au apărat cu prețul propriei vieți „cu frica lui Dumnezeu”, având un fundament trainic în embrionul de bază: FAMILIA.
Aceasta este generația de la 1948. Tinerii aceștia nu au fost mercenarii nimănui, n-au fost nici „revoluționari de profesie”, și nici nu au trăit o „modă”. Ei au fost robii unui crez. Învinsă vremelnic Generația de la 1948 înscrie totuși o filă de istorie eroică, pe care, din păcate contemporanii o ignoră sau, în cel mai bun caz, o subliniază timid și nesemnificativ.
Puținii supraviețuitori ai ei trimit acest mesaj având conștiința datoriei împlinite.
Mircea Dumitrescu
Traian Popescu”, a scris pe facebook Liga Studenţilor – LS IAŞI
Galerie Foto:
[envira-gallery id=”110191″]
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
