Cenzura cu care se confruntă mai multe publicații independente românești, de fapt puținele voci cu adevărat libere care au mai rămas în România și nu au putut fi cumpărate sau controlate prin alte mijloace, nu a trecut complet neobservată în societatea românească.
Atât jurnalistul Victor Roncea, căruia îi mulțumim public pe această cale, a tras în ziarul Bursa.ro un semnal de alarmă în două articole consecutive din aceeași publicație cu privire la cenzura suspectă care se instaurează în România împotriva presei libere, cât și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a reacționat față de blocarea Glasul.info și a altor publicații independente din România și din Republica Moldova, o reacție pentru care de asemenea ne exprimăm profunda noastră recunoștință.
Mulțumim atât lui Victor Roncea cât și Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pentru semnalul de alarmă pe care l-au tras. Sincer, nu știm încotro o să ajungem cu toată această cenzură, însă viitorul nu sună deloc bine.
“Facebook atacă presa din România. Un ziar a fost interzis. Cine mai urmează?”, a scris jurnalistul Victor Roncea în ziarul Bursa.ro
“După interzicerea publicaţiei anti-sistem glasul.info, unul dintre veteranii presei româneşti afectat de operaţiunea de cenzură anti-românească este ziaristul basarabean Ştefan Secăreanu, veteran unionist de pe vremea luptei autentice pentru unire a Frontului Popular, director al ziarului Ţara şi deputat în Parlamentul de la Chişinău, fost membru al Adunării Parlamentare OSCE şi al Adunării Parlamentare NATO.”, scrie jurnalistul Victor Roncea
“Cine sunt cei care cenzurează Facebook-ul în România. Guvernul şi MAI neagă, Uniunea Ziariştilor reacţionează: Presa nu e teroristă”, a scris jurnalistul Victor Roncea în ziarul Bursa.ro
‘Cine controlează cenzurarea cuvântului românesc de pe Facebook, cum s-a ajuns să fie suprimat online, în premieră est-europeană, un ziar din România cu vechime de peste 20 de ani – Naţional.ro, după o anchetă privind şeful Jandarmeriei – şi cum se explică faptul că au fost interzise în acelaşi timp două bloguri anti-KGB-iste ale unor jurnalişti de la Chişinău şi Bucureşti, secareanu.wordpress.com şi Roncea.ro?”, scrie jurnalistul Victor Roncea
“APEL UZPR. Nu-l reînviați pe Stalin!“, a scris Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR)
“A fost interzis glasul.info, dar și blogul unuia dintre veteranii presei românești de peste Prut, Ștefan Secăreanu, director al ziarului „Țara” și deputat în Parlamentul de la Chișinău. De asemenea, a fost blocat contul de Facebook al site-lui http://roncea.ro/ al ziaristului Victor Roncea, căruia i-au fost șterse și toate cele 5.000 de articole publicate de-a lungul anilor. De asemenea, la momentul în care scriem aceste rânduri, contul ziarului „Național” este și el radiat.”, a scris Departamentul de Comunicare al UZPR
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri