Nu cu mult timp în urmă am scris despre site-urile româneşti care au început să fie interzise pe facebook, aparent fără un motiv anume, printre acestea se afla şi blog-ul patriotului basarabean Secăreanu. Cenzura aplicată blogului secareanu.wordpress a fost ridicată de facebook dar aflăm cu uimire că între timp s-au auto-sesizat experţii locali în „războiul informaţional”.
Ce s-a întâmplat ?
Ştefan Secăreanu este un jurnalist basarabean care ne aduce informaţii valoroase despre situaţia din din Republica Moldova, de curând acesta a publicat un articol intitulat: „Evident, între Dorin Chirtoacă și Donald Trump, aleg să fiu cu Donald Trump”. În articolul cu pricina aceasta critică poziţia tranşantă a politicianului unionist basarabean Dorin Chirtoacă, care anunţa nici mai mult nici mai puţin că: „Joe Biden […], va fi noul preşedinte al SUA, iar Donald Trump, deja îşi recunoaşte viitoarea înfrângere”.
Ştefan Secăreanu scria:
Trist! Îmi pare rău! Rădăcinile neomarxismului par mai adânci la noi decât îmi imaginam!
Un politician care se consideră de dreapta, și unionist pe deasupra, nu ar trebui să-i bată din palme lui Joe Biden, ci ar trebui să se roage pentru Donald Trump!
Dacă articolul buclucaș a trecut neobservat în Republica Moldova el avea să producă efecte nebănuite în România. Astfel domnul Secăreanu era membru într-un grup FaceBook al ziariştilor profesionişti numit „Jurnaliști de politică externă”, grup în care îşi aducea contribuția că bun cunoscător al situaţiei din Rp. Moldova, această situaţie avea să se schimb după postarea pe grup a articolului ante-menționat.
Domnul Secăreanu a fost exclus de pe grupul „Jurnaliști de politică externă”, de aşa zisul expert în „războiul informaţional” Nicolae Ţîbrigan „expert LARICS” ( Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional și Comunicare Strategică). Motivul este halucinant:
Domnul Secăreanu îşi exprima nedumerirea astfel:
Unul care se dă drept „expert LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional și Comunicare Strategică”, Nicolae Țîbbrigan, m-a exclus în seara asta din grupul Fb „Jurnaliști de politică externă” pentru faptul de a fi postat pe pagina acestui grup materialul meu „Evident, între Dorin Chirtoacă și Donald Trump, aleg să fiu cu Donald Trump”.
Înainte de asta, tipul mi-a bătut obrazul că postarea mea ar fi o „răfuială între unioniști” și nu ar corespunde tematicii pe care el „o veghează”, dându-mi de înțeles că ar fi bine ca eu să părăsesc grupul în cauză.
De când se întâmplă că a vorbi despre alegerile din SUA nu înseamnă și a aborda o temă de politică externă?
De când un veghetor de la București (am înțeles că pagină ar fi inițiată de Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică din cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române) îi interzice unui jurnalist de la Chișinău să abordeze chestiunea viitoarelor alegeri prezidențiale din SUA luând apărarea lui Donald Trump?
Nu știam că neomarxismul a pus stăpânire și pe Academia Română!
Neomarxiștii noștri
Problema este de mare interes pentru noi, deoarece semnalează importul unor politici neomarxiste în România. Cu circa 2 ani în urmă la Bucureşti a avut loc o mică reuniune a naţionaliştilor europeni (francezi, italiene, spanioli, bulgari ) toţi s-au arătat impresionaţi de libertatea de exprimare de care se bucurau (atunci) romanii. Aceştia au prezenta camarazilor lor din România imagini cu intervenţiile brutale ale poliţiei la diverse manifestări patriotice din UE.
România din ultimii 30 de ani părea a fi scutită de orice formă de cenzură, lucru acesta pare să se schimbe încet, încet, de la o zi la alta. Ca şi în Statele Unite sau Marea Britaniei dreptul la libera exprimare începe să fie urmat de un asterix, ai dreptul să spui orice vrei * în afară de: … iar aici începem să aveam o listă care creşte în fiecare zi.
De la neononi vine (acum) lumina
Dacă în Statele Unite se impune încet ideea că “dreptul la libera exprimare” nu este pentru “fascişti” la noi începe a se propune că “dreptul la libera exprimare” nu este pentru “propagandişti Kremlinului”.
Dar cine sunt aceşti propagandişti ai Kremlinului? Dacă analizăm cu mare băgare de seamă toate articolele, interviurile şi declaraţiile „expertului LARICS” Nicolae Țîbrigan dar şi ale colegiilor săi de breaslă ajungem la un singur rezultat, duşman al poporului este oricine “tulbura” armonia utopiei în care, chipurile vieţuim.
Astfel dacă critici politicile U.E privind imigraţia “cultivi neîncredere” în institutule europene, dacă eşti prea ortodox “promovezi” dezbinare, dacă eşti naţionalist faci “jocul lui Putin”, dacă îţi iubeşti prea mult țara, induci dispreţul faţă alte popoare. Fără să îşi dea seama noua generaţie de “tineri” progresişti (frumoşi şi liberi) încep să promovezi doctrina “partidului unic”.
Pentru necunoscători, asta înseamnă rebranduirea “delictul de opinie” adică “o vină/un oprobriu pentru o părere exprimată public vis-a-vis de un subiect controversat”. Evident că nici comunişti nici nazişti nu te acuzau public că “ai o altă părere” ci că: prin faptul că ai exprimat o opinie neconforma promovezi interesele duşmanilor regimului.
Încep sa își arate colții …
Îndoctrinarea a ajuns atât de mare în rândurile tinerii generaţii încât atunci când România a preluat preşedenţia rotativă a Consiliul U.E şi câţiva ziarişti romani au avut ocazia să adreseze o întrebare domnului Jean-Claude Juncker, atuncio jurnalistă l-a întrebat: “ce facem cu euro-scepticismul”. La care domnul Jean-Claude Juncker, după un moment de nedumerire a răspuns că dacă sunt persoane care critica UE nu au decât. Aceasta este diferenţa între tinerii nemorxisti şi vechea generaţie.
Exista printre aceştia unii, mai radicali, care nu se sfiesc în a declara că atunci când ei vor ajunge la “putere” anumite partide vor fi desfiinţate iar câteva televiziuni şi ziare vor fi închise. De altfel a fost tot unul din experţii LARIS, anume, domnișoara Mădălina Bâcâim, care în perioada stării de urgenţă s-a lăudat că a reuşit să interzică situl Justiţiarul. Întâmplător sau nu de curând FaceBook a interzis de pe platforma orice postare sau distribuţie a blogului jurnalistului Victor Roncea dar şi situl Glasul.info
O tactica păguboasă
Neo-Marxismul se bazează pe o revoltă interioară, o permanentă căutare de “duşmani de clasă” care să fie făcuţi vinovaţi de nereuşitele politicilor progresiste. Conform teoriei, fără babe care se roagă dar cu emigranţi şi LGTB-isti ar trebui să trăim utopia utopiilor dar lucrurile nu stau aşa, vinovaţi prin urmare nu pot fi decât “cârcotaşi” care refuza să se prindă în horă.
Nu întâmplător pe grupurile progresiste se recomandă ca atunci când aceștia, vor fi confruntaţi în social-media cu persoane care gândesc altfel „să blocheze şi să raporteze”. Evident atunci când un opozant al progresismului ajunge pe grupurile lor, va fi imediat exclus. Ideea aici nu este atât partea cu “raportarea” ci cu “blocarea” şi excluderea de pe grupuri. Astfel vor fi menţinute faimoasele “camere de ecou” în care se vor auzi doar vocile “aprobate”.
Normal pentru nişte persoana “deschise la minte” ar fi trebuit să recomande cel puţin raportarea conturilor suspecte, iar apoi după câteva zile să se verifice dacă reţeaua socială a găsit persoana respectivă ca reală. Normal ar fi să se bucure când pe grupurile lor apar persoane cu alte opinii, deoarece acest lucru ar fi o ocazie excelentă să îşi demonstreze superioritatea opiniilor.
Importanta camerelor de ecou
Anormalul este normal în cercurile marxiste, acolo cuvintele de ordine sunt “exclude, raportează, blochează” ideea fiind construirea si menținerea unor “camere de ecou” în jurul adepţilor neo-marxismului. În termen lung această politică este păguboasă şi s-a văzut cu ocazia mitingurilor împotriva carantinei, când naţionalişti ştiau foarte bine cine sunt: Figar Savulescu, Marian Ceauşescu, Malin Bot, Cristian Dide … etc dar pe partea cealaltă cei amintiţi nu puteau să facă diferenţa între Pompiliu Diplan de la Asociaţia Părinţilor şi Ciprian Grajdeanu de la Frăţia Ortodoxă.
Cu toate acestea neo-marxisti sunt captivi într-un labirint fără ieşire, după ce de la referendumul pentru familia bărbat-femeie şi-au introdus simpatizanţi în aceste camere de ecou nu îi mai pot elibera, pericolul fiind evident. Singura lor soluţie este să impună aceste camere de ecou întregii societăţi, aici este pericolul care ne paşte pe toţi, să ne întoarcem la o perioadă pe care o considerăm apusă, o perioadă în care exista o singură variantă “oficială” şi doar atât.
Deloc întâmplător tinerii marxişti sunt recrutaţi de multe ori dintre studenţii basarabeni precum domnul Nicolae Țîbrigan „expertul în războiul informaţional”. Aceştia nu cunosc în detaliu istoria naţională şi astfel ajung cu uşurinţă să fie manipulaţi în a crede că numite curente conservatoare autohtone (precum: suveranism, protocronism, gândirism, legionarism) ar fi în fapt “propaganda străină”. Acestui subiect îi vom dedica in viitor un articol separat….
Sursa: Razboiul informational
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri