Consiliul Național al Românilor solicită explicații autorităților regionale și municipale ucrainene privind demontarea unui banner cu o copie a hrisovului domnitorului Alexandru cel Bun de atestare a orașului Cernăuți

Consiliul Național al Românilor din Ucraina (CNRU), uniune civică ce întrunește 20 de ONG-uri din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa și Kiev, a solicitat explicații autorităților regionale și municipale din nordul Bucovinei în legătură cu demontarea bannerului din Piața Centrală din Cernăuți care reproduce documentul primei atestări documentare a orașului de pe Prut, document emis de domnitorul român Alexandru cel Bun, informează Active News

Potrivit BucPress, CNRU susține că prima „atestare documentară veridică privind orașul Cernăuți se conține în hrisovul domnitorului moldovean Alexandru cel Bun, eliberat târgoveților lioveni la data de 8 octombrie 1408. Bannerul amplasat în centrul orașului Cernăuți a devenit în ultimii ani un reper important pentru turiști, precum și pentru comunitatea românească, fiind un element cu valoare istorică, ce apropie popoarele”.
De menționat că Autoritățile din Cernăuți au înlăturat din Piața Centrală panoul cu copia privilegiului lui Alexandru cel Bun, care mărturisește prima atestare documentară a orașului.


Conform unui comunicat de presă al Administrației Regionale de Stat Cernăuți, transmis la 25 aprilie, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, documentul cu prima atestare a orașului va fi înlocuit cu o imagine ce ilustrează drapelul ucrainean. În centrul drapelului ar urma să fie ilustrat un trident și stelele de pe steagul U. E.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Potrivit lui Serghii Osaciuk, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, care a venit cu inițiativa respectivă, acest nou simbol ar urma să amintească tuturor despre „dorința puternică și mișcarea rapidă a statului nostru către Uniunea Europeană”.
Cu toate acestea, decizia de a înlătura copia documentului emis de domnitorul moldav Alexandru cel Bun a stârnit indignarea internauților români din ținut.

Memoriul CNRU poate fi citit în continuare:

Nr.24/04.05.2022

Către,
Osaciuk S.D., Șeful Administrației Militare de Stat a regiunii Cernăuți
Kliciuk R.V., Primarul orașului Cernăuți

MEMORIU

Consiliul Național al Românilor din Ucraina, uniune civică care întrunește 20 de ONG-uri din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa și Kiev, drept urmare a multiplelor adresări din partea locuitorilor orașului Cernăuți față de lipsa unei informări adecvate privind demontarea bannerului din Piața Centrală cu reproducerea documentului primei atestări documentare a orașului de pe Prut, vă solicită următoarele :

1.Care sunt motivele ce stau la baza adoptării unei asemenea decizii?
2.Să ne transmiteți o copie după hotărârea în cauză și să ne comunicați de către cine a fost aprobată?
3. Care va fi soarta de mai departe a bannerului demontat, cu prima atestare documentară a orașului Cernăuți? Care sunt intențiile autorităților regionale și municipale vizavi de această problemă?
Menționăm totodată faptul că prima atestare documentară veridică privind orașul Cernăuți se conține în hrisovul domnitorului moldovean Alexandru cel Bun, eliberat târgoveților lioveni la data de 8 octombrie 1408. Bannerul amplasat în centrul orașului Cernăuți a devenit în ultimii ani un reper important pentru turiști, precum și pentru comunitatea românească, fiind un element cu valoare istorică, ce apropie popoarele.

Cu stimă,

Ilie T. Zegrea, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți

Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”
Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultură și Literatură în Bucovina „Mihai Eminescu”
Marin Gherman, președintele Centrului Media BucPress
Mihai Mecineanu, președintele Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Odesa
Ștefan Broască, vice-președintele Asociației Științifico-Pedagogice „Aron Pumnul”

Preluare: Active News

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Lasă un răspuns

Next Post

Meditaţie la Duminica a III-a după Paşti (a Mironosițelor – Marcu 15, 43-47; 16, 1-8) sau când vulcanul clocotitor de iubire din inima unei femei poate spulbera lespezile grele de pe mormintele pline de fricile chinuitoare ale oricăror împietrite certitudini

Dum mai 8 , 2022
43. Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. 44. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult.45. Şi aflând […]
Ziarul Lumina

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News