3 Decembrie – Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

3 decembrie a fost proclamată drept Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități de către Adunarea Generală a ONU, în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992). (…)

Date statistice privind persoanele cu dizabilități

Ultimele date statistice ale Autorității Naționale a Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) arată că în țara noastră sunt peste 861 de mii de persoane cu dizabilități. Dintre acestea, 98% se află în îngrijirea familiilor sau trăiesc independent și doar 2%, adică 16.738 persoane, sunt instituţionalizate.
Numărul cel mai mare de persoane cu dizabilităţi se înregistrează în municipiul Bucureşti (73.522 persoane) urmat de judeţul Prahova (37.909 persoane) şi judeţul Argeş (32.227 persoane), iar cel mai mic număr se înregistrează în judeţul Covasna (6.442 persoane). Femeile reprezintă 53,34% (459.270) din totalul persoanelor cu dizabilităţi. Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezintă 72,76% (571.327) din total. 40,30% din totalul persoanelor au handicap grav, cele cu handicap accentuat 47,73%, iar cele cu handicap mediu şi uşor 11,97%. (sursa: anpd.gov.ro, 2021)

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Lasă un răspuns

Next Post

Suntem parteneri de promovare în filmul „Clouds of Chernobyl”, o alegere de Viață.

Dum dec. 4 , 2022
LifeCall Pagina evenimentului pe Facebook aici. Despre film, pe YouTube, aici – Filmul „Clouds of Chernobyl”, o alegere de Viață. Donează pentru Glasul.info! În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo. Abonează-te și la canalul nostru de […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News