Destul, cetățene Johannis!

“Destul, cetățene Johannis!”. Un grup de initiativa format din profesori, scriitori si jurnalisti, a initiat o petitie prin care se cere suspendarea presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, pe care il considera de o moralitate cel putin indoielnica:

“Suntem un grup de inițiativă alcătuit din profesori, scriitori și publiciști, colegi din promoția 1965 a Facultății de Filologie din București, care am considerat că este de datoria noastră să reacționăm cum se cuvine față de nenumăratele dovezi de josnicie și precaritate morală cu care s-a ilustrat până acum actualul președinte al României. Este regretabil că felurite calcule politice meschine pe care și le fac parlamentarii noștri îi împiedică să recurgă la soluția legală și constituțională care se impune în asemenea situație: suspendarea și demiterea președintelui nedemn de încrederea celor care l-au votat! Acum se știe bine că votul din 2014 a fost măsluit, a fost obținut prin fals și minciună, prin manipulare grosolană, prin înșelăciune!

Destul, cetățene Johannis!

În temeiul celor de mai sus și al altor fărădelegi comise de numitul Klaus Johannis, bine cunoscute opiniei publice, deschidem o listă publică de semnături adresată persoanelor care acceptă să ni se alăture pentru a cere suspendarea și demiterea lui Klaus Johannis din funcția de președinte al României.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Românul suportă multe, dar cel mai greu suportă să se vadă condus de un prostănac arogant, lipsit de bun simț, lipsit de onoare, de simțul dreptății. Incapabil să fie solidar cu nevoile Neamului, cu nădejdile noastre!

Destul, domnule Johannis!! Ne-am lămurit cu cine avem de-a face!

Accesați adresa la care puteți semna

https://www.petitieonline.com/destul_cetatene_johannis

Doamne ajută!”

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Gânditorii interbelici au fost ”reeducați” prin cenzura scrierilor lor în ”fenomenul” Humanitas, un Pitești ”fără” gratii.

lun feb. 27 , 2017
Gânditorii interbelici au fost ”reeducați” prin cenzura scrierilor lor în ”fenomenul” Humanitas, un Pitești ”fără” gratii. ”Domnul” Liiceanu nu mai poate trăi în țara asta din cauza ”gurilor știrbe,,. Se pare că i-a plăcut în schimb rânjetul lui Brucan Silviu (născut cu numele de Saul Bruckner), ideologul regimului bolșevic Ion […]
“7 CUVINTE” – Povestea unui biruitor GHEORGHE CALCIU

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News